COD GALBEN: 28-02-2021 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala - local și temporar intensificări ale vântului, cu rafale ce vor depăși 55 km/h in Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în cazul imaginilor surprinse la Spitalul Judeţean Reşiţa şi publicate în presă, în care apar pacienţi dezbrăcaţi şi mizerie în saloane, se face o evaluare de către Corpul de Control, iar el îşi doreşte ca managerul să fie schimbat, având în acest sens şi o discuţie cu conducerea Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

"Ne-am sesizat, am şi trimis Inspecţia Sanitară de Stat, a făcut evaluările, s-au dat şi amenzi. Acolo este o neacordare de asistenţă medicală, dincolo de condiţiile improprii. Chiar şi ieri şi astăzi acolo am trimis şi Corpul de Control al ministrului, care va face o evaluare. Avem acolo discuţii despre o acreditare a Autorităţii Naţionale de Management şi Calitate în Sănătate pentru o unitate medicală care nu prezintă nicio condiţie pentru desfăşurarea activităţii medicale. Am repetat de multe ori, avem un management defectuos în foarte multe unităţi medicale, reforma în sănătate trebuie să aducă o coordonare a activităţii medicale la Ministerul Sănătăţii', a declarat Nelu Tătaru vineri seară, într-o emisiune la Antena 3.

Ministrul a adăugat că a avut o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin privind demiterea managerului spitalului.

"Am avut o discuţie, a venit propunerea şi din partea lui şi din partea noastră pentru demiterea doamnei manager. (...) Eu sper ca acel manager să fie schimbat", a spus Tătaru.

Referitor la persoanele din imagini care par neîngrijite, ministrul a afirmat: "Erau pacienţi infectaţi COVID-19, din ce am putut vedea, nişte pacienţi neglijaţi, ceea ce nu trebuie să existe într-un sistem medical".

El a precizat că pacienţii nu erau cu afecţiuni psihice. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

Tătaru: Dacă ajută, mă vaccinez public; deşi a fost elaborat repede, vaccinul COVID-19 are siguranţă

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.