Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a solicitat, miercuri, reprezentanţilor Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) să demareze de urgenţă un control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşita, ca urmare a imaginilor apărute în spaţiul public privind modul în care sunt trataţi pacienţii din cadrul Secţiei de boli infecţioase.

Conform unui comunicat al Ministerului Sănătăţii transmis AGERPRES, Inspecţia Sanitară de Stat va verifica condiţiile în care se acordă asistenţa medicală, precum şi respectarea circuitelor şi a protocoalelor medicale în vigoare.

Ministerul Sănătăţii va demara un control şi la Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin pentru a verifica modul în care reprezentanţii acestei instituţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în acest caz.

Conducerea Ministerului Sănătăţii a solicitat reprezentanţilor Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în subordinea căruia se află Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, să ia măsurile necesare pentru remedierea de urgenţă a deficienţelor, precizează sursa citată.

În spaţiul public au apărut imagini din interiorul Secţiei de boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Reşiţa, cu mizerie şi pacienţi lăsaţi pe jos. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citește și:

 

Caraş-Severin: Anchetă internă la Spitalul Judeţean din Reşiţa după publicarea unor imagini pe reţelele de socializare

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.