Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Unul dintre cei doi medici de familie din oraşul Potcoava, ambii infectaţi cu noul coronavirus, a decedat şi cel de-al doilea este internat în spital, asistenţa medicală pentru pacienţii din localitate urmând să fie asigurată cu ajutorul unui medic de familie din comuna Icoana, potrivit reprezentanţilor Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt.

Medicul de familie decedat, o femeie în vârstă de 65 de ani, era spitalizat de la începutul săptămânii trecute, în stare gravă şi a pierdut lupta cu boala în cursul nopţii de marţi spre miercuri.

Şi cel de-al doilea medic de familie din Potcoava a fost testat pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 şi este internat în spital de mai multe zile, astfel că până la revenirea la cabinet pacienţii au fost direcţionaţi către medicii din localităţile învecinate.

Directorul CAS Olt, Sorina Oancea, a explicat faptul că, în acest context, un medic de familie dintr-o localitate din apropiere, Icoana, va lucra şi la Potcoava începând din această săptămână.

"Încă de ieri era stabilit ca domnul doctor Tudor să meargă şi la Potcoava, în condiţiile în care doamnele doctor erau internate în spital. Toţi medicii din împrejurimi au sărit în ajutorul pacienţilor de acolo pentru reţete, bilete, ce a fost mai urgent. Astăzi am aflat trista veste despre una dintre doamnele doctor. Doctorul Tudor în câteva zile va avea un punct de lucru la Potcoava, dar de astăzi deja a fost acolo. Şi am aflat că şi autorităţile locale îl vor sprijini cu ce este necesar în privinţa amenajării spaţiului", a spus Sorina Oancea.

Directorul CAS Olt a adăugat că la punctul de lucru al cabinetului medical în cauză programul va fi probabil adaptat astfel încât medicul să poată acorda asistenţă şi pacienţilor din Icoana, însă toţii pacienţii care vor avea nevoie vor fi consultaţi şi vor primi reţete.

Doctoriţa din Potcoava este primul medic de familie din judeţ care a murit în urma infectării cu noul coronavirus, însă în judeţul Olt, în urmă cu patru luni, a decedat şi un medic de la Ambulanţă.

Totodată, de la începutul pandemiei, au murit în urma infecţiei cu SARS-CoV-2 cinci asistente şi două infirmiere de la spitale din judeţ. AGERPRES/(A, AS, autor: Cristina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.