COD GALBEN: 22-01-2022 ora 11 Intre 23 ianuarie, ora 10 – 24 ianuarie, ora 10 se va semnala ninsori temporar viscolite

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) a decis, vineri, să spitalizeze pacienţii COVID-19 şi în secţiile Medicală I şi Medicală II, care erau până acum considerate "verzi", adică secţii cu paturi pentru pacienţii care nu erau infectaţi, a confirmat, pentru AGERPRES, directorul medical al unităţii, medicul Florin Grosu.

"Medicalele încep de astăzi să preia (pacienţi COVID-19 - n.r.)", a declarat Florin Grosu.

Potrivit acestuia, cadrele medicale din cele două secţii au experienţă în tratarea pacienţilor COVID-19, dovadă că în primăvară aici au fost vindecaţi mulţi dintre aceşti bolnavi.

Directorul general al SCJU Sibiu, medicul Liliana Coldea, explica, în urmă cu două zile, că în aceste două secţii sunt 46 de posturi de oxigen.

"În Medicală I şi II sunt 46 de posturi de oxigen. Aceste posturi, ca să fie funcţionale, sunt condiţionate de existenţa staţiei de oxigen, care este închiriată şi care este în curs de a veni în ţară şi de a fi amenajată în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu. (...) Luăm în discuţie orice posibilitate de a creşte numărul de paturi de spitalizare", a spus, miercuri, Liliana Coldea.

SCJU Sibiu tratează cei mai mulţi pacienţi COVID-19 din judeţ, în Unitatea de Primiri Urgenţe, ATI, Secţia de Boli Infecţioase, containere aflate în curtea spitalului, unde au fost amenajate saloane şi, de vineri, şi în saloanele secţiilor Medicală I şi Medicală II.

Judeţul Sibiu are rata cea mai mare de infectare din România, de peste 7 la mia de locuitori, iar vineri se aşteaptă să se ia decizia de carantinare a municipiului reşedinţă. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.