COD GALBEN: 09-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 09-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, ora 10 – 9 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 09-06-2025 ora 11 Intre 11:38 si 12:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Braşov; COD GALBEN: 09-06-2025 ora 10 Intre 10:30 si 15:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Județul Dolj, Județul Mehedinţi;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Colegiul Medicilor Iaşi cere suspendarea responsabilităţii civile pentru posibilele acuzaţii de malpraxis în condiţii de pandemie, legiferarea actului medical cu depăşire de competenţă în condiţii excepţionale şi stabilirea de criterii naţionale pentru distribuţia echitabilă a resurselor limitate.

"Colegiul Medicilor Iaşi solicită autorităţilor responsabile să rezolve urgent: 1. Stabilirea de criterii naţionale şi asumarea acestora la nivel guvernamental pentru distribuţia echitabilă a resurselor limitate; 2. Suspendarea responsabilităţii civile pentru posibilele acuzaţii de malpraxis medical apărute în condiţii de îngrijiri medicale sub-standard, ca urmare a resurselor limitate din perioada pandemiei; 3. Legiferarea actului medical cu depăşire de competenţă, în condiţii excepţionale, cum sunt cele din actuala pandemie. Aceste cerinţe sunt fundamentale şi urgente, pentru evitarea culpabilizării penale, răspunderii civile şi stigmatizării sociale a medicilor, care demonstrează zilnic profesionalism, devotament şi sacrificiu în lupta cu COVID-19", se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi, conf. dr. Liviu Oprea.

Conform sursei citate, din cauza escaladării curbei îmbolnăvirilor de COVID-19 şi creşterii numărului cazurilor grave în ultima perioadă, stabilirea de criterii pentru distribuirea echitabilă a resurselor limitate reprezintă una dintre problemele urgente.

"Suntem pe punctul de a ajunge, dacă nu am ajuns deja, în anumite zone ale ţării, la raţionalizarea resurselor materiale limitate (de exemplu sistemele de ventilaţie mecanică sau resursele de oxigen din spitale) şi a resurselor umane limitate, în condiţiile unei creşteri susţinute a numărului de pacienţi cu forme severe de COVID-19. Medicii vor trebui să prioritizeze bolnavii care vor primi tratament imediat, în condiţii de resurse limitate, cu riscul pierderii unor vieţi care, în condiţii normale, ar fi putut fi salvate. Prin contrast, în practica medicală obişnuită, din afara crizei, medicii alocă resursele existente tuturor pacienţilor, dând prioritate celor mai grav bolnavi. În absenţa unor criterii asumate la nivel guvernamental, şi nu profesional (...), de utilizare echitabilă a resurselor limitate, există un risc crescut de acuzaţii de discriminare sau omor din culpă", se precizează în comunicat.

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Iaşi, în contextul iminentei depăşiri a resurselor umane specializate în managementul medical al cazurilor de COVID-19 care necesită spitalizare, s-a accentuat o problemă apărută în perioada pandemiei, şi anume, depăşirea competenţei profesionale prevăzută de curriculumul de specialitate.

"Medici de alte specialităţi decât cele care dau competenţă în supravegherea şi tratamentul COVID-19 în spital (infecţionişti, urgentişti, pneumologi, ATI) sunt obligaţi, prin acte normative inferioare Legii 95/2006, la asigurarea asistenţei medicale pentru aceşti bolnavi, în situaţii care nu sunt ameninţătoare de viaţă şi deci nu sunt acoperite de prevederi legale şi deontologice în vigoare. Această situaţie poate conduce la acuzaţii de malpraxis pentru îngrijiri medicale sub-standard, care nu sunt rezultatul neglijenţei în practica medicală, ci al limitărilor de resurse din perioada pandemiei", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.