COD PORTOCALIU: 22-06-2021 ora 10 Intre 22 iunie, ora 12:00 – 22 iunie, ora 22:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 22-06-2021 ora 10 Intre 23 iunie se va semnala val de căldură și disconfort termic accentuat

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că obţinerea unui mandat de parlamentar nu îl va salva pe predecesorul său, social-democratul Maricel Popa, de răspunderea pentru "abuzurile şi ilegalităţile" comise la spitalul mobil de la Leţcani.

"Pe cel care este astăzi creatorul acestui circ nesfârşit cu Spitalul de la Leţcani, care şi-a dat dovada măsurii incompetenţei în ceea ce priveşte administrarea acelui spital şi a cheltuirii banului public, îl asigur că imunitatea parlamentară nu-l va feri să răspundă în faţa legii pentru toate abuzurile şi pentru toate ilegalităţile pe care le-a făcut la Leţcani şi în celelalte instituţii din subordinea Consiliului Judeţean. Este inadmisibil (...) să plătească ieşenii incompetenţa unui om", a declarat Costel Alexe.

El a precizat că "ieşenii trebuie să fie informaţi corect" despre ceea ce s-a întâmplat la spitalul mobil de la Leţcani pentru că ei să nu cadă "victime într-un război politic pe care fostul preşedinte Maricel Popa şi l-a dorit folosind acest spital".

"Aş vrea să vă spun că cei de la Direcţia de Sănătate Publică au făcut o analiză a spitalului mobil de la Leţcani, au transmis-o către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest (ADI Euronest), Consiliului Judeţean Iaşi şi managerului Spitalului de Boli Infecţioase, Carmen Dorobăţ. Astăzi, când spitalul mobil ar fi trebuit să fie operaţional de mai bine de jumătate de an, cei de la DSP au punctat opt deficienţe majore în ceea ce priveşte funcţionarea", a arătat Alexe.

Preşedintele CJ Iaşi a efectuat, duminică, o vizită la spitalul mobil de la Leţcani, împreună cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, directorul DSP, Vasile Cepoi, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, Carmen Dorobăţ, şi prefectul Marian Grigoraş.

În timpul vizitei, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi preşedinte al PSD Iaşi, Maricel Popa, candidat la Senatul României, a fost evacuat din curtea unităţii medicale, el venind pentru a discuta cu ministrul Sănătăţii şi cu noul preşedinte al CJ, liberalul Costel Alexe.

Deşi Maricel Popa i-a acuzat pe ministrul Sănătăţii şi pe preşedintele în funcţie al CJ Iaşi că au întârziat punerea în funcţiune a spitalului mobil, cei doi oficiali au refuzat dialogul. Ulterior, Maricel Popa a declarat jurnaliştilor că acuzaţiile care i se aduc nu sunt adevărate.

"Primii pacienţi puteau să fie internaţi de la sfârşitul lui august. Puteau să fie internaţi aici după ce s-a primit pe 18 septembrie autorizaţia de funcţionare a spitalului. A doua zi se puteau interna pacienţi în spital. (...) Avem adresă trimisă din luna aprilie, să fim ajutaţi, la Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării, ca acest spital şi transportul să fie catalogat transport medical. A fost trecut ca transport comercial. Nu s-a făcut nicio adresă către guvernul din Bulgaria sau guvernul din Turcia. (Spitalul mobil -n.r) a devenit transport comercial şi durata transportului a fost foarte mare. Întârzierile respective s-au calculat la furnizor. La ora actuală avem în jur de 2,7 milioane de euro penalităţi de întârziere pentru întârzierile respective. Probabil că va fi un proces în care specialiştii vor analiza cât s-a stat în vamă, din vina cui a stat în vamă, pentru că vina aparţine statului român dar eu am făcut un contract şi a trebuit să îl respect", a declarat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa.

Spitalul mobil este construit din aproximativ 100 de containere de diferite dimensiuni, care însumează aproximativ 4 kilometri. El este amplasat în apropiere de Iaşi, pe DE 585, unde se află Parcul Industrial TransAgropolis din comuna Leţcani, pentru a facilita accesul transportului medical din celelalte judeţe ale Moldovei.

Unitatea medicală dispune de triaj, Unitate de Primire a Urgenţelor şi terapie intensivă, policlinică şi zonă administrativă, depozit şi zonă de suport tehnic, radiologie, unitate de sterilizare, laboratoare de analize medicale şi bancă de sânge, depozit pentru medicamente, farmacie, saloane pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, saloane pentru terapie intensivă, sală de operaţie, zonă postoperatorie, spaţii pentru personalul medical, spălătorie, bucătărie, sală de mese, morgă, toalete, rezervor de apă, generator de curent, sală pentru gestionarea infrastructurii IT, staţie pentru oxigen, zonă de cazare pentru personalul medical. În total, sunt 256 de paturi, din care 103 la terapie intensivă şi trei pentru blocul operator.

Spitalul mobil de la Iaşi este singurul spital ROL 3 din România şi din sud-estul Europei. Acesta este, de asemenea, singurul spital care dispune pentru toate cele 256 de paturi din dotare de sistem de presiune negativă, care reduce practic aproape la zero riscul contractării de infecţii bacteriene sau de altă natură.

Spitalul mobil de la Leţcani a fost achiziţionat la începutul stării de urgenţă de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST, cu fonduri alocate de consiliile judeţene din Iaşi (peste 10 milioane de euro) şi Neamţ (3,2 milioane de euro).

În data de 21 aprilie, preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a anunţat că a fost finalizată procedura de achiziţie a spitalului mobil modular, câştigătoarea licitaţiei fiind o firmă din Turcia. Cele aproximativ 100 de containere care formează spitalul mobil ar fi trebuit să ajungă la Leţcani şi să fie montate şi predate pentru funcţionare în termen de 30 de zile.

Ulterior, în data de 18 mai, preşedintele CJ Iaşi a anunţat că spitalul mobil va ajunge cu întârziere, deşi toate containerele care formează unitatea medicală sunt gata pentru livrare. Motivul invocat a fost cel al restricţiilor impuse de guvernul din Turcia din cauza pandemiei. Invocând forţa majoră, societatea contractantă a solicitat o extindere a termenelor de livrare, montare şi instalare a spitalului mobil modular.

Pe 7 septembrie, spitalul mobil de la Leţcani a fost predat spre folosinţă Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi.

Pe 22 septembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi declara că, deşi a primit avizul DSP, spitalul modular de la Leţcani nu poate fi utilizat ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi din cauza piedicilor puse de liberali, fără a menţiona că este necesară obţinerea altor avize pentru a primi pacienţi, două dintre acestea fiind de la ISU şi Mediu.

La mijlocul lunii octombrie au fost internaţi primii pacienţi infectaţi cu COVID-19 la Spitalul Mobil de la Leţcani. AGERPRES/(A- autor: Daniela Malache, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.