

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite marţi că 1.151 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional.
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.
Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 47.053 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. GCS arată că 26.128 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 3.716 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
GCS mai arată că până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.131.699 de teste. Dintre acestea, 21.135 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.127 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 8.008 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 30 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 28 iulie. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Citește și:
GCS: 6.960 de persoane - internate cu COVID-19; la ATI - 357 de pacienţi
GCS: 33 de persoane au murit din cauza COVID-19; numărul total al deceselor - 2.239
GCS: 594 de persoane reconfirmate pozitiv cu COVID-19
GCS: Cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus: Bucureşti şi Argeş - câte 97; Braşov - 73
GCS: 5.479 de români din străinătate - confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus; 123 de decese
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.