COD GALBEN: 06-08-2020 ora 14 Intre 14:45 si 19:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală în general de 55...60 km/h in Județul Olt, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 06-08-2020 ora 14 Intre 14:15 si 18:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală în general de 55 - 60 km/h in Județul Argeş, Județul Giurgiu, Județul Dâmboviţa, Județul Teleorman;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Craiova a decis testarea întregului personal, iar în ultimele zile alţi 19 angajaţi - personal TESA şi asistenţi - au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Craiova, Adina Turcu, a declarat pentru AGERPRES că până acum au fost testaţi 240 dintre cei 555 de angajaţi şi a decis să fie toţi testaţi, având în vedere creşterea gradului de transmitere intracomunitară, faptul că mulţi au fost plecaţi în concediu de odihnă, precum şi perioada mare de când sunt permanent în contact cu pacienţi infectaţi.

"De vinerea trecută, de când s-au confirmat cei 7 - personal TESA şi asistenţi -, noi am testat 240 de persoane şi au mai fost depistate pozitiv încă 19 persoane, tot din rândul personalului TESA şi cadrelor medicale. Am testat din toate birourile de unde au fost ceilalţi, adică tot personalul. Nu avem niciun medic pozitiv. Majoritatea sunt acasă, 90% sunt asimptomatici. Noi suntem 555 de angajaţi şi suntem cu testarea la jumătate. Deci, ne-am propus să testăm tot personalul spitalului, pentru că am considerat că aceasta este o metodă bună, pentru a vedea ce se întâmplă şi la ce stadiu suntem. Am făcut o testare pentru noi, am testat pe toată lumea de acasă şi ne aşteptăm să mai apară, pentru că este transmitere comunitară foarte mare, plus că în ultimele două săptămânii, mare parte din personal a fost plecat în concediu de odihnă, nu am avut cum să le interzicem. Majoritatea cazurilor, după părerea mea, au fost determinate de concediul de odihnă, dar oamenii sunt după 4 luni de muncă, sunt foarte obosiţi, la majoritatea le-am făcut cerere de rechemare din concediu, însă sunt cazuri pe care nu le pot refuza", a afirmat Adina Turcu.

Potrivit sursei citate, activitatea spitalului se desfăşoară normal, iar dintre cei 26 de "pozitivi", doi sunt deja la un test negativ şi mai au câteva zile şi revin la serviciu.

"De pe fiecare secţie a fost o tură din care am avut contaminaţi. Nu am avut niciun medic contaminat dintre cei care lucrează cu pacienţii COVID-19. Este un singur medic, dar care, prin specialitatea pe care o are, nu a intrat la pacient COVID, însă femeia a venit de la mare după 12 zile. A fost în concediu de odihnă şi s-a contaminat acolo", a mai spus managerul.

Adina Turcu afirmă că Spitalul "Victor Babeş" din Craiova dispune de toate dotările necesare pentru protecţia personalului şi a pacienţilor, iar în 5 luni niciun angajat nu s-a contaminat.

"După 5 luni, avem acum 26 de cazuri din 555 de angajaţi care au luat contact cu 654 de pacienţi care ne-au trecut pragul. Practic, oamenii ăştia intră de 7 ori pe zi în contact cu ei. Pe de altă parte, nu ştiu eu cu cine stă fiecare în casă, cu cine ia contact şi aşa mai departe, pentru că pot veni infectaţi de acasă. Dar asta este, trebuie să ni le asumăm noi, ce putem să facem?! Vreau să se înţeleagă că aici chiar am avut toate dotările, toate materialele necesare, iar de 5 luni de zile nu s-a infectat niciunul. Dar este transmitere comunitară, vin cu infectarea de acasă şi probabil mai iau şi de la pacienţi, este şi la ei rutină, e oboseală, mai lasă garda jos, avem persoanele infectate de la căminul de bătrâni, am adus toţi asimptomaticii de acasă, este contact, este expunere. Din punctul mei de vedere, noi ne-am făcut datoria, au materiale de protecţie, au dezinfectant, au absolut tot, de 5 luni nu le-a lipsit nimic. Este totuşi un spital de boli infecţioase. Şi mie mi-ar fi convenit să nu avem niciun caz", a mai afirmat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Craiova.

În prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Craiova sunt internaţi 155 de pacienţi, din care 10 sunt la ATI. AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.