

COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, în cazul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că România a avut până acum 640 de flacoane din medicamentul Remdesivir, primite în cadrul unui studiu clinic, urmând ca în perioada următoare să mai vină o cantitate de 600 de flacoane.
"După cum ştiţi, Remdesivir a venit printr-un studiu. Am avut 640 de flacoane venite în două serii. S-au repartizat către spitalele de boli infecţioase sau cele care sunt suport COVID şi aveau secţii de boli infecţioase care puteau urmări. Acest studiu a avut acea cantitate. Urmează să mai primim o cantitate de 600 de flacoane, dar ţine foarte mult, după cum ştiţi şi dumneavoastră, la nivelul Statelor Unite, preşedintele Trump a impus oarecum ca toată producţia să rămână în SUA. Noi avem această solicitare şi avem şi un aviz că ne va veni. Aşteptăm să vină. Ele fiind într-un studiu, sunt incluse anumite clinici. Acele clinici pot desfăşura activitatea în parteneriat cu alte spitale", a răspuns jurnaliştilor ministrul Nelu Tătaru.
El a subliniat că pentru infecţia cu Covid-19 nu există un tratament specific.
"Pentru infecţia cu covid avem un tratament off label. Nu avem un tratament specific. Avem tratamente antivirale, antiinflamatorii, tratamente imunomodelatoare, anticoagulante, avem şi circulaţie extracorporală, suport modelator, Dextometazona, dar nu este un tratament specific împotriva COVID-19. Se încearcă terapii off label la fel în fiecare ţară. Noi beneficiem de tratament la fel cum li se acordă cetăţenilor europeni", a spus ministrul Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a reiterat că România se află pe lista UE a ţărilor care au solicitat un viitor vaccin împotriva SARS-CoV-2.
"Comisia Europeană a discutat cu toate firmele care produc. Când prima firmă va produce acel medicament, se va cumpăra acel patent. Funcţie de numărul de doze care se produc, se va împărţi la numărul de populaţie. Noi am făcut solicitare pentru 50% din populaţia României, dar vor veni în funcţie de numărul de doze care se vor face", a declarat ministrul Sănătăţii.
În ceea ce priveşte capacitatea de testare, ministrul Sănătăţii a răspuns că în prezent în ţară sunt 133 de puncte de prelucrare a probelor, unde se lucrează în trei schimburi, şi s-ar putea face 27.000-28.000 teste pe zi.
"În acest moment nu putem spune că realizăm aceste număr de teste pentru că acel aparat ţine foarte mult de extractorul pe care îl are sau de personalul care lucrează pe acel aparat. Manualitatea, experienţa îşi spune cuvântul în acest sens", a mai spus ministrul Sănătăţii. AGERPRES / (A - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.