COD PORTOCALIU: 25-09-2020 ora 11 Intre 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate se va semnala 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Unitatea mobilă ATI, adusă de IGSU la Spitalul Judeţean "Sf. Andrei" din Galaţi după vizita efectuată, săptămâna trecută, de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, nu poate funcţiona, pentru că unitatea sanitară nu are personal suficient specializat pe terapie intensivă pentru a putea asigura atât activitatea curentă din spital, cât şi cea suplimentară, a declarat, miercuri, directorul spitalului, Alina Valentina Dobrea.

"Avem nevoie de acea unitate mobilă de ATI, dar ne trebuie cadre medicale. Deja, personalul nostru din cadrul ATI-ului deserveşte blocul operator, terapia intensivă COVID, terapia intensivă non-COVID. Deja, sunt trei puncte cu acelaşi personal, al patrulea punct, unitatea mobilă de ATI, este deja prea mult pentru personalul nostru medical", a spus Dobrea.

Potrivit acesteia, Secţia de Terapie Intensivă a spitalului are 138 de angajaţi din care 13 au fost infectaţi cu COVID-19, nouă dintre ei fiind asimptomatici. La acest moment, la Secţia ATI COVID sunt internaţi trei pacienţi.

Preşedintele Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a declarat că unitatea mobilă ATI are toate utilităţile, dar ca să devină funcţională ar fi necesară detaşarea de la alte spitale a 30 de cadre medicale specializate în terapie intensivă, lucru pe care doar Ministerul Sănătăţii îl poate face.

"Am racordat-o la apă, are gaz, are butelii de oxigen, deci are toate utilităţile. Ceea ce trebuia să facă CJ Galaţi şi Spitalul Judeţean s-a făcut, mai departe, în situaţia în care va creşte numărul de cazuri, va fi nevoie de suplimentare cu personal medical, iar domnul ministru al Sănătăţii, din punctul de vedre al deciziilor, ar trebui să fie cu o rezolvare imediată, nu cu o rezolvare peste câteva luni de zile", a precizat Fotea.

Potrivit acestuia, în ultimele cinci luni la Spitalul Judeţean a funcţionat o Secţie ATI destinată bolnavilor de COVID-19, cu o capacitate de şapte paturi, dar aceasta va fi extinsă la 13 paturi după ce vor ajunge aici în următoarele zile 9 aparate de ventilaţie mecanică.

Numărul cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean "Sf. Apostol Andrei" testate pozitiv COVID-19 a ajuns la 166, din care 60 au fost declarate vindecate, iar 67 sunt asimptomatice. Unitatea medicală a fost declarat focar activ de coronavirus pe 2 iulie, când s-au înregistrat primele 11 cazuri pozitive COVID-19 printre medici, asistenţi şi infirmiere.

Spitalul Judeţean Galaţi are 2.186 de angajaţi din care au fost testaţi până în prezent 1.860. AGERPRES / (A, AS - autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.