COD GALBEN: 23-09-2020 Intre 06:00 si 10:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un angajat al Penitenciarului Vaslui a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis, miercuri, AGERPRES.

"Acesta a exercitat atribuţii de serviciu atât în sectorul administrativ, cât şi în sectorul operativ, cu purtarea, în permanenţă, a echipamentului de protecţie", precizează ANP. Conform sursei citate, ultima sa prezentare la unitate a fost în data de 23 iunie.

"Având în vedere că poliţistul de penitenciare a interacţionat cu membri din comanda unităţii, s-a dispus, preventiv, scoaterea acestora din serviciu. Conducerea se asigură cu personal al locului de deţinere care nu a intrat în contact cu persoana confirmată COVID-19. Activităţile manageriale vor fi sprijinite inclusiv de un reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În prezent, misiunile specifice se derulează în condiţii optime, fără disfuncţionalităţi", a menţionat ANP.

Din primele verificări, nu a fost identificat niciun risc epidemiologic pentru persoanele private de libertate, a adăugat ANP. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.