Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, că se lucrează la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) la readaptarea protocolului de testare pentru noul coronavirus.

"Se lucrează în acest moment la INSP la reaşezarea, readaptarea acestui protocol de testare, solicitarea mea a fost, dincolo de ce avem în acest moment, cămine de bătrâni, personal care îngrijeşte, cei care vin din anumite zone unde sunt focare, femeile însărcinate care ies din izolare, bolnavii oncologici care se pregătesc de transplant, cei dializaţi, cei care sunt contacţi ai unor persoane, să intre personalul medical care nu prezintă simptome, nu are niciun contact, dar să fie testaţi şi retestaţi cam la 7-14 zile, pentru a putea asana şi focarele care există acum în spitale, dar şi pentru a menţine spitalele curate", a precizat Tătaru într-un interviu la Digi24.

Ministrul a adăugat că în acest moment protocolul prevede că sunt testaţi toţi cei instituţionalizaţi în căminele de bătrâni, iar personalul de îngrijire este testat o dată la două săptămâni.

Tătaru a fost întrebat şi unde mai sunt focare acum în ţară.

"Cei din aceste cămine de bătrâni, cei care îngrijesc, personal medical din diferite spitale, un focar de transmitere comunitară îl avem acum în Galaţi, unde avem două localităţi, sunt 8.000-9.000 de oameni care sunt carantinaţi. Şi cele două cazuri sugestive, Arctic Găeşti şi la Sebeş, fabrica de îngheţată. E sub control, sunt anchete epidemiologice, sunt comunităţi care pot fi identificate, care pot fi anchetate epidemiologic şi atunci putem şi stăpâni focarele", a afirmat ministrul Sănătăţii.

Acesta a adăugat că în unele unităţi medicale a intervenit o "oarecare relaxare", lucru care poate duce la greşeli.

"Odată cu îmbunătăţirea situaţiei ca echipamente de protecţie a intervenit şi o oarecare relaxare şi atunci precauţiile nu mai sunt aşa atent respectate şi avem şi aceste accidente, ca să spun aşa", a susţinut Tătaru. AGERPRES/(AS-Cornelia Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* Tătaru, despre testarea COVID-19 la nivel naţional: Din iunie va fi un studiu de seroprevalenţă în fiecare judeţ

 

* Ministrul Sănătăţii: Este un obiectiv al meu de a depolitiza tot ce înseamnă management

 

* Tătaru: Spitalele suport-covid vor relua activitatea non-covid; pandemia este controlabilă în acest moment

 

* Tătaru, despre cercetarea vaccinului anti-COVID de la Oncogen: Rezultatele, preluate pentru studii pe şoareci la Institutul 'Cantacuzino'

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.