COD GALBEN: 03-06-2020 ora 13 Intre 13:50 si 15:00 se va semnala grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, averse ce vor cumula 15-20 l/mp in Județul Caraş-Severin, Județul Caraş-Severin, Județul Arad, Județul Timiş, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 03-06-2020 ora 13 Intre 13:45 si 15:30 se va semnala local - grindină de mici dimenisiuni și descărcări electrice in Județul Maramureş, Județul Sălaj, Județul Satu Mare; COD GALBEN: 03-06-2020 ora 13 Intre 13:30 si 14:30 se va semnala grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, averse ce vor cumula 15-20 l/mp in Județul Arad, Județul Bihor, Județul Bihor; COD GALBEN: 03-06-2020 ora 13 Intre 13:20 si 14:30 se va semnala grindină de mici dimensiuni și intensificări de scurtă durată ale vântului, in Județul Botoşani, Județul Iaşi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Directorul Unifarm, Adrian Ionel, a declarat că stocurile de materiale pe care compania le deţine în acest moment ar putea asigura necesarul spitalelor, în eventualitatea unui al doilea val al epidemiei de coronavirus.

"Stocurile noastre din acest moment ne fac să fim pregătiţi şi în faţa valului doi. Suntem foarte ok, dacă acest lucru se întâmplă. Nu ne dorim să se întâmple, dar în eventualitatea în care acest val se poate întâmpla, suntem foarte pregătiţi, avem toate stocurile necesare şi nu cred că va lipsi absolut nimic, din punctul acesta de vedere, din spitale. (...) Stocurile din acest moment ne fac să întâmpinăm un potenţial val doi cu toate forţele, ca să zic aşa, cu toate echipamentele bine depozitate, într-o siguranţă deplină. Sperăm să se menţină această tendinţă descrescătoare, dar în eventualitatea în care lucrurile se precipită şi iau un eventual trend negativ, suntem pregătiţi", a precizat el, în cadrul forumului cu tema "Actuala pandemie COVID-19. Solidaritate în pandemie".

Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a precizat că în România rata de mortalitate în ceea ce priveşte cazurile de COVID-19 este de sub 6% şi a apreciat că aceasta este una "scăzută, comparativ cu alte ţări europene".

"În ciuda unui moment de euforie care a urmat trecerii la etapa de ponderată liberalizare - euforie pe care o putem explica din punct de vedere psihologic, după o perioadă mai lungă de restricţii - aparent lucrurile nu s-au inflamat foarte tare. (...) Strategia pe care Ministerul Sănătăţii a adoptat-o, cu spitale de linia întâi, de linia a doua, cu spitale de suport, s-a dovedit a fi eficientă şi am putut îngriji toţi pacienţii care ne-au fost adresaţi. Rata de mortalitate este sub 6%. Este o rată de mortalitate scăzută, comparativ cu alte ţări europene, iar procentul de vindecări este important, depăşeşte uneori 50%. Asta ne face să credem că, dacă continuăm că măsurile de prevenţie, pe larg explicate tuturor, vom fi în această marjă de relativă siguranţă sau de control în cazul fenomenului infecţios şi vom putea, cu spitalele pe care le avem şi tehnologia de care dispunem, să îngrijim aceşti pacienţi în mod eficient", a spus el.

Secretarul de stat a subliniat că în această perioadă au fost tratate toate urgenţele non-COVID, iar medicii au avut libertatea de a decide dacă este necesară o intervenţie. În acest sens, el a arătat că limitarea internărilor s-a referit strict la pacienţii cronici care puteau fi amânaţi.

"Orice pacient la care viaţa ar fi fost pusă în pericol - medicii care s-au ocupat de îngrijirea lor au avut libertatea să acţioneze şi să îi îngrijească. (...) De altfel, mortalitatea globală în lunile februarie - martie - aprilie este comparabilă cu cele din anii precendenţi, neînregistrându-se un plus de mortalitate. Chiar a fost mai mică, ceea ce se poate lega de alte fenomene: scăderea numărului de accidente, ca urmare a diminuării traficului, şi aşa mai departe", a adăugat acesta.

Preşedintele Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19, Adriana Pistol, a afirmat că până în toamnă în România s-ar putea înregistra 20.000 de cazuri de îmbolnăviri. "Până în toamnă, da, o să avem 20.000 de cazuri", a spus ea.

Adriana Pistol a mai precizat că în ultimele zile s-a înregistrat o diminuare a ratei de pozitivitate a testelor COVID-19, dar a estimat că în cursul săptămânii viitoare această rată ar putea creşte.

"De la un număr aproximativ de 700 - 800 de teste care au fost realizate, iniţial, zilnic, am ajuns să avem zile în care am avut peste 10.000 de teste pe zi. Sigur că numai o parte dintre ele au fost pozitive. Rata de pozitivitate a fluctuat. Iniţial a fost mai crescută. Nu am depăşit niciodată 10% din numărul de teste realizate, ca rată de pozitivitate. Acum, această rată de pozitivitate este şi mai mică. Ieri am avut aproximativ 3.000 de teste şi doar aproximativ 160 de cazuri. (...) Sperăm ca acest lucru să se petreacă şi în continuare, deşi trebuie să recunosc, eu, ca medic epidemiolog, am oareşicare îndoieli. Mă aştept la o creştere mai consistentă a numărului de cazuri în următoarele zile. Aş putea spune, mai exact, în cursul săptămânii viitoare", a arătat Adriana Pistol.

Consilierul prezidenţial Diana Loreta Păun a declarat că România a gestionat "într-un mod eficient" criza pandemică, menţionând că măsurile de relaxare vor fi adoptate gradual, în condiţiile în care OMS recomandă un interval de două săptămâni pentru a evalua impactul real al fiecărei măsuri.

"Practic, în această etapă, responsabilitatea cea mai mare este la nivel individual. Ea trece de la autorităţi la fiecare dintre noi şi cred că de comportamentul responsabil al fiecăruia dintre noi depinde evoluţia ulterioară a pandemiei. Iar contribuţia fiecăruia contează ca să ne asigurăm că nu pierdem ceea ce am câştigat cu atâta dificultate, cu mari sacrificii până la acest moment. (...) Trebuie să rămânem cu toţii vigilenţi, trebuie să acceptăm această nouă normalitate. Deşi nu am trăit niciodată o situaţie similară, trebuie să acceptăm regulile pe care ea ni le aduce: purtarea măştii, menţinerea distanţei fizice de un metru şi jumătate, măsurile de igienă a mâinilor, lucruri care, teoretic, nu par atât de dificile. Şi cred că merită efortul de a ne păstra sănătatea - a noastră şi a celor dragi. Trebuie să fim pregătiţi, pe baza lecţiilor învăţate, pentru un posibil al doilea val al pandemiei, pe care, de altfel, specialiştii îl anticipează, şi trebuie să rămânem solidari", a spus Diana Păun. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.