COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 44.074 persoane din sistemul sanitar primesc stimulentul de risc aferent lunii aprilie, informează luni Ministerul Sănătăţii.

"Ministerul Sănătăţii a primit ultimele liste finale cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent inclusiv vineri, în 15 mai. Ne-am confruntat cu multe reveniri sau, în unele cazuri, într-o primă fază, chiar cu reticenţa managementului unităţilor de asumare a acestor liste. Eu sper ca acum lucrurile să fie clare şi fondurile pentru luna mai să poată ajunge mai repede la oamenii care au muncit din greu perioada aceasta şi care merită din plin această recunoaştere a efortului depus în beneficiul pacienţilor. Am cerut ca plăţile să fie realizate cât mai rapid, în următoarea perioadă", a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii afirmă că a finalizat documentaţia pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19, conform OUG 43/2020.

Astfel, susţine MS, pentru luna aprilie 2020, un număr de 14.355 persoane din cadrul unităţilor de primiri urgenţe, serviciilor de ambulanţă, direcţiilor de sănătate publică, dar şi rezidenţi vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu 2.500 lei brut.

Sumele, în valoare de 33.053.000 lei, vor fi alocate de la bugetul de stat pentru ca unităţile să poată efectua cât mai rapid plăţile şi vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene.

De asemenea, precizează MS, în cadrul sistemului sanitar, alte 29.719 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unităţi sanitare de urgenţă şi de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate vor primi stimulentul de risc aferent lunii aprilie din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste 74.000.000 lei şi vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanţare europeană. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.