Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alţi cinci pompieri de la Detaşamentul Cernavodă au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19, numărul total al acestora ajungând la 15, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, un coleg de-al lor a murit din această cauză.

"S-au mai confirmat cu COVID-19 colegi din cadrul Detaşamentului Cernavodă. Sunt internaţi, în stare stabilă, fiind asimptomatici, fără probleme", a informat sâmbătă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea".

Conform sursei citate, după primirea rezultatului au fost informate structurile ierarhice şi Direcţia de Sănătate Publică, pentru "prelevarea imediată de probe pentru toţi contacţii apropiaţi".

Activitatea Detaşamentului Cernavodă nu este afectată, fiind mărită capacitatea operaţională.

"Avem resursele necesare pentru toate intervenţiile şi vom răspunde prompt la toate apelurile 112", arată ISU "Dobrogea" în informarea trimisă, precizând că la nivelul tuturor subunităţilor instituţiei s-a făcut decontaminarea.

De asemenea, angajaţii sunt echipaţi corespunzător şi decontaminaţi după fiecare intervenţie, dezinfectarea fiind aplicată şi mijloacelor tehnice.

Un pompier de la Detaşamentul Cernavodă al ISU "Dobrogea", în vârstă de 48 de ani, a murit la sfârşitul săptămânii trecute după ce s-a infectat cu COVID-19. El a fost internat iniţial, pe 12 aprilie, la spitalul din Cernavodă, fiind apoi transferat la spitale din Medgidia, Constanţa şi la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti.

Pe 23 aprilie, alţi zece pompieri de la acelaşi detaşament au fost confirmaţi cu COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă; editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.