Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni că nu vor impune restricţii speciale vârstnicilor şi nici izolarea acestora, susţinând că atunci când autorităţile vor lua decizia de a relaxa restricţiile, acestea vor viza toate grupele de vârstă.
Într-o intervenţie telefonică la postul de televiziune B1, Nelu Tătaru a fost întrebat dacă se vor anumite impune restricţii speciale persoanelor în vârstă, în momentul în care autorităţile vor lua decizia de a se relaxa restricţiile de circulaţie.
"Nu. În acest moment, nu ne gândim la relaxare. Încă mai avem o perioadă în care trebuie să avem acele precauţii, să atingem vârful şi să vedem efectele acestuia. La nivelul Ministerului Sănătăţii se primesc propuneri de la diverşi colegi de-ai noştri, medici specialişti sau, ştiu eu, mai remarcaţi în profesie, care au pus anumite probleme, inclusiv o izolare a vârstnicilor pentru o perioadă mai lungă. Nu discutăm acest lucru. Când va veni relaxarea va veni pentru fiecare grupă de vârstă, nu numai pentru anumite grupe de vârstă, ţinând cont oarecum de fiecare localitate în parte, de fiecare focar în desfăşurare şi atunci aceste restricţii se vor relaxa diferit de la o localitate la alta şi de la un focar la altul", a spus Nelu Tătaru.
De asemenea, ministrul Sănătăţii a fost întrebat dacă relaxarea restricţiilor se va face separat pe zone sau gradual pe sectoare de activitate.
"În măsura în care vom avea, de exemplu, două oraşe în carantină - Suceava şi Ţăndărei, atunci relaxarea va începe cu ridicarea carantinei în zonele în care avem încă focare în desfăşurare şi se vor menţine anumite restricţii. (...) Se vor deschide parţial nişte sectoare - ca locul de muncă, ca mobilitate în anumite magazine, în anumite centre mai mari, dar păstrând distanţarea socială şi izolarea. Pentru anumite localităţi şi focare, repet, se va începe cu o relaxare a numărului de ore în care putem ieşi, inclusiv vârstnicii. Se va începe cu o anumită relaxare a zonelor în care putem merge. Sunt lucruri pe care le vom adopta în dinamică şi pentru fiecare focar sau localitate în parte şi la momentul în care vom vedea că zona este sigură. Trebuie să ne gândim că avem stare de urgenţă până pe 15 mai, iar după 15 mai să ne gândim la reevaluare", a precizat Nelu Tătaru. AGRPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.