COD GALBEN: 01-06-2025 ora 10 Intre 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate se va semnala 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate
Un număr de 256 de teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2 au fost efectuate în ultimele 24 de ore la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", fiind în curs de finalizare 157 de probe, informează duminică Ministerul Apărării Naţionale.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis duminică AGERPRES, în perioada 18 aprilie, ora 6,00 - 19 aprilie, ora 6,00, un număr de 2.460 militari şi 516 mijloace tehnice au acţionat în Bucureşti şi în ţară, în 460 misiuni de întărire a prezenţei şi de asigurare a fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare şi sprijinirea forţelor MAI în activităţi de ordine publică în Capitală şi în alte localităţi din ţară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoţire convoaie de transport persoane.
"De asemenea, în urma deciziei Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere, Formaţiunea medicală de tratament (FMT) ROL 2, amplasată în perimetrul Institutului de Gerontologie şi Geriatrie 'Ana Aslan' din Otopeni, a început, de vineri şi sâmbătă, preluarea pacienţilor diagnosticaţi cu forme uşoare ale virusului SARS-CoV-2 sau asimptomatici", menţionează MApN.
Militarii Batalionului 49 Apărare CBRN "Argeş" din Piteşti continuă misiunile pentru decontaminarea şi dezinfectarea căilor rutiere din municipiul Suceava.
Totodată, precizează Ministerul Apărării, în baza solicitării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, militari din cadrul Brigăzii 282 Blindată "Unirea Principatelor" acţionează, cu două autospeciale de decontaminare tehnică şi teren, pentru dezinfectarea aleilor şi a drumurilor de acces interioare ale Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Focşani. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |