COD GALBEN: 07-08-2020 ora 10 Intre 07 și 08 august;Fenomene vizate se va semnala 07 și 08 august in 07 și 08 august; COD GALBEN: 08-08-2020 Intre 08:45 si 10:00 se va semnala frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula 15-20 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, in Județul Dolj;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primul ventilator românesc pentru cazuri de insuficienţă respiratorie conceput, în numai câteva săptămâni, de un grup de ingineri din Târgu Mureş şi Cluj-Napoca a trecut de prima etapă de omologare şi va începe să fie testat pe pacienţi umani, a anunţat, marţi, iniţiatorul proiectului, Răzvan Corneliu Popa.

Echipa mureşeană s-a prezentat, în urmă cu o zi, la Spitalul de Urgenţă "Regina Maria" din Braşov, în faţa unei comisii formată din reprezentanţii Agenţiei de Cercetare de Tehnică şi Tehnologii Militare, care omologhează, pe perioada stării de urgenţă, aceste echipamente.

"Au fost prezenţi medici de la Spitalul de Urgenţă şi de la Spitalul Militar Braşov, a fost testat echipamentul, a răspuns cu brio solicitărilor, am primit undă verde pentru a fi testat pe pacienţi umani. Testarea va începe, probabil, miercuri sau joi. Este un produs românesc, deschide calea celor de acest tip în România, permite unei echipe să cerceteze, să inoveze şi să dezvolte aceste produse. (...) Putem produce aparatul la un preţ sub cel al pieţei. Ştim cu toţii că, în acest moment, preţurile au explodat pentru că cererea depăşeşte mult oferta, dar noi ne situăm mult sub preţurile de vânzare ale aparatelor din import", a declarat presei, administratorul companiei Gaze Industriale Mureş, Răzvan Corneliu Popa.

Dacă toate testele vor fi pozitive, firma mureşeană va putea produce circa 15 aparate pe zi, astfel încât să poată suplini lipsa acestei aparaturi vitale din secţiile de terapie intensivă, în cazul pacienţilor cu COVID-19 şi cu alte afecţiuni respiratorii grave, a precizat Popa.

Conform acestuia, ideea s-a născut în urmă cu trei săptămâni, în acest timp derulându-se o muncă asiduă, la care şi-au adus contribuţia şi o serie de instituţii ale statului, precum şi medici militari şi civili din Târgu Mureş şi Braşov.

"Am reuşit să încropim o echipă extrem de competitivă, nu s-a ţinut cont de sâmbete, duminici, de zi sau de noapte, s-a lucrat în ultimele două săptămâni cu o echipă extrem de inimoasă, dispusă să facă sacrificii mari, care a reuşit să ajungă într-un timp relativ scurt la un rezultat pe care îl considerăm muncit şi meritat. Am remarcat şi meritul unor medici care s-au dovedit extrem de activi şi interesaţi de proiectul nostru, dar şi dornici să ne sprijine cu informaţiile pe care le deţin", a arătat administratorul firmei mureşene.

În Duminica Floriilor, primul ventilator românesc pentru cazuri de insuficienţă respiratorie a fost testat e plămânul artificial de la Centrul de Simulare şi Abilităţi Practice din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş.

"UMFST Târgu Mureş ne-a ajutat foarte mult. În duminica Floriilor pentru noi şi Paştele pentru catolici, medicii şi-au sacrificat sărbătoarea şi au participat la testele efectuate pe plămânul artificial, care ne-au arătat că aparatul poate fi utilizat pe orice fel de pacient. Am implementat noi moduri de lucru cu echipamentul. Ventilatorul mecanic permite controlul PIP, PEEP, FiO2, volum, numărului de respiraţii etc. Îi mulţumim pentru ajutor rectorului UMFST 'George Emil Palade', prof. univ. dr. Leonard Azamfirei. Îi mulţumim, pentru modul prompt în care a răspuns solicitărilor noastre directorului Centrului de Simulare şi Abilităţi Practice, conf.  univ. dr. Janos Szederjesi, medic primar ATI. Îi mulţumim călduros pentru implicare şefului de lucrări dr. Marius Petrişor, medic ATI. Orice ajutor din partea medicilor din România este binevenit", a declarat Popa.

Antreprenorul consideră că testele de la UMFST Târgu Mureş au dovedit că proiectul este "un pariu câştigat", fiindcă echipamentul este competitiv şi poate face faţă cu brio cerinţelor medicilor din România.

"Ideea proiectului de ventilatoare mecanice a început prin faptul că, la fel ca toată lumea, am auzit că avem pacienţi care mor din lipsă de oxigen şi am încercat să ne dăm seama cum putem face ca oxigenul pe care îl furnizăm serviciilor de ambulanţă şi spitalelor să ajungă direct la pacient. Ne-am dat seama că există o lipsă de astfel de echipamente pe piaţă şi am iniţiat o discuţie cu un un prieten de-al meu, este vorba despre inginerul Petru Cozma de la compania Try Innovation SRL şi am constituit rapid un grup de lucru, pentru a pune bazele acestui proiect. Proiectul a căpătat repede contur, a căpătat sens, grupul de lucru s-a dovedit a fi extrem de eficient şi imediat am reuşit să obţinem trei variante de ventilator mecanic, pe care le-am comparat între ele şi am ales una dintre acestea. La scurt timp după ce am început să producem prima variantă, ne-am dat seama că nu funcţiona la modul la care ne doream şi am renunţat la ea, încercând varianta a doua. Cum se întâmplă adesea în cercetare, nici aceasta nu s-a ridicat la parametrii pe care i-am dorit şi ne-am îndreptat spre o a treia variantă, cu care ne-am prezentat în faţa comisiei de omologare, a primit aviz pozitiv şi va fi testată pe pacienţi umani", a declarat Răzvan Corneliu Popa.

Firma mureşeană care a dezvoltat acest proiect are ca obiect de activitate îmbutelierea de oxigen şi dioxid de carbon, produce gheaţă carbonică şi comercializează toată gama de gaze industriale şi a fost nevoită să îşi restrângă activitatea din cauza epidemiei de COVID-19, pentru a-şi proteja colaboratorii şi angajaţii. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.