Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva va rămâne spital COVID, adică unitate medicală în care vor fi trataţi pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, a declarat miercuri, la Deva, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

El a arătat că unitatea de primiri urgenţe va stabili care dintre pacienţii cu probleme de sănătate vor fi dirijaţi spre spitalele COVID şi care dintre ei spre alte unităţi medicale.

"Rămâne (SJU, n.r.) Deva, spital COVID. Avem patologie COVID, în acest moment sunt 111 pacienţi, din care 85 sunt confirmaţi COVID. (...) Recomandarea mea a fost să nu se interneze şi altfel de pacienţi (în SJU Deva, n.r.). Este unitatea de primiri urgenţe care funcţionează. Această unitate de primiri urgenţe va investiga, va diagnostica şi va dirija către spitale non-COVID patologie non-COVID. Trebuie să ne gândim, în acest moment că există şi patologie non-COVID, mai multă decât patologie COVID, şi atunci trebuie să avem grijă de ambele categorii (de pacienţi, n.r.)", a spus ministrul Sănătăţii.

El a arătat că toţi pacienţii trebuie să fie consultaţi, fie la medicul de familie, fie la UPU, fie în ambulatoriul de specialitate, iar medicul va fi cel care va decide ce se va întâmpla ulterior cu bolnavul.

"Ţin să specific că nu putem evalua dacă un pacient este o urgenţă sau nu, până nu-l consultăm. Deci, trebuie să fie înţeles foarte clar: toţi pacienţii vor fi consultaţi - că este medic de familie, că este unitate de primire urgenţe, că este ambulator, medicul respectiv va decide dacă este o urgenţă şi merge la internare, merge la intervenţie chirurgicală sau nu", a menţionat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii s-a aflat miercuri la Deva, unde a anunţat că SJU Deva a intrat sub management militar. El s-a întâlnit cu autorităţile locale şi judeţene, dar şi cu medicii din spital. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.