COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate
Femeia de 26 de ani, din judeţul Hunedoara, la care a fost confirmată, marţi, infecţia cu COVID-19, a fost amendată, cu câteva zile înainte, cu 10.000 de lei, pentru că nu a respectat regimul de autoizolare la domiciliu, deşi i se comunicase că trebuie să rămână acasă după ce s-a întors din Italia.
Femeia este în stare stabilă şi a fost transportată, în cursul nopţii, la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, conform procedurilor, a informat Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică (CJCIP) Hunedoara.
"Precizăm că de la sosirea în ţară, din Italia (zona Veneto), în data de 1 martie 2020 a fost informată, atât la graniţă, cât şi de către ofiţerul de gardă al DSP Hunedoara, să se autoizoleze la domiciliu. A fost monitorizată telefonic şi nu a relatat prezenţa niciunui semn sau simptom de infecţie acută respiratorie sau pentru o altă afecţiune", se arată într-un comunicat al CJCIP Hunedoara, remis AGERPRES.
Pe 6 martie, DSP Hunedoara a fost informată de conducerea spitalului şi de reprezentanţii Inspectoratul de Jandarmi Judeţean care monitorizează persoanele aflate în izolare, că femeia a fost internată cu dureri lombare. Pacienta a fost izolată în spital şi tratată de boala de care suferea, cu monitorizarea continuă a stării sale de sănătate.
Deoarece a părăsit domiciliul în care a declarat că se va autoizola timp de 14 zile de la întoarcerea din Italia, fără să anunţe, în prealabil, DSP Hunedoara, femeia a fost amendată cu 10.000 lei.
Ulterior, Serviciul de gardă al DSP Hunedoara a fost informat, luni seara, că femeia are febră. Personalul DSP Hunedoara s-a deplasat şi a recoltat probe pentru determinarea virusului COVID-19, care au fost trimise la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara, rezultatul pozitiv fiind primit marţi seara. Pacienta a fost transportată, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara.
În ceea ce priveşte celelalte două cazuri de infecţie cu coronavirus din judeţul Hunedoara, bărbatul de 45 de ani şi fiica acestuia, de 16 ani, se află sub supraveghere medicală la spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara.
"Amândoi au o stare generală bună, vor fi externaţi după două teste consecutive negative. În cazul celui de-al treilea membru al familiei, respectiv mama, rezultatele analizelor au fost negative. Conform procedurilor, aceasta va rămâne în continuare izolată la domiciliu, fiind monitorizată zilnic de către personalul DSP Hunedoara", se arată în comunicat.
În cursul zilei de marţi, un copil de 6 ani şi jumătate, aflat în autoizolare, împreună cu mama sa, după ce s-au întors din Italia, pe 26 februarie, a prezentat febră şi durere la nivelul faringelui. Mama şi fiul au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Deva unde au fost internaţi în secţia de Boli Infecţioase, într-un salon izolat. Celor doi li s-au prelevat probe ce vor fi analizate la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara.
În judeţul Hunedoara erau izolate la domiciliu, marţi seara, 142 persoane şi niciuna în carantină. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |