COD GALBEN: 04-04-2020 ora 14

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Raportarea infecţiilor asociate asistenţei medicale este de cel puţin zece ori mai mică decât în orice altă ţară din Uniunea Europeană, a declarat vineri preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.

"Discutăm despre una dintre problemele care ar trebui să fie cu adevărat preocupante pentru sistemul de sănătate publică din ţara noastră aşa cum este tratată şi la nivel internaţional şi este una dintre condiţiile esenţiale privind siguranţa pacientului să putem să controlăm circulaţia bacteriilor multirezistente şi să prevenim în măsura posibilului infecţiile produse de bacteriile multirezistente", a spus Rafila, cu prilejul unui forum organizat de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".

El a amintit că anul acesta România va avea prima generaţie de absolvenţi de medici microbiologi după anul 1992, însă spitalele clinice nu au secţii şi compartimente de microbiologie.

"De multe ori preocuparea noastră profesională este mult înaintea preocupărilor administrative care ar trebui să reglementeze acest domeniu şi cu toate că facem eforturi în acest sens nu reuşim să progresăm suficient şi eu sunt mai îngrijorat pentru că anul acesta în România o să avem ca absolvenţi prima generaţie de după anul 1992 de medici microbiologi. Încă nu avem secţii şi compartimente de microbiologie în spitalele clinice din România. Deci ei s-ar putea să nu aibă unde să lucreze, în condiţiile în care discutăm despre o prioritate de sănătate publică", a arătat Rafila. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.