Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Copilul în vârstă de patru ani care a intrat în comă după ce a fost anesteziat la o clinică stomatologică din Piteşti a decedat, a anunţat, miercuri, Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu".

"Din păcate, copilul de 4 ani şi 8 luni a pierdut lupta cu viaţa. În urmă cu jumătate de oră s-a produs stop cardiac ce nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. S-a declarat decesul. Părinţii au fost lângă el", a declarat Alexandru.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că se fac verificări la clinica stomatologică din Piteşti, unde copilul a intrat în comă după o anestezie. Potrivit ministerului, la cabinetul stomatologic au fost făcute intervenţii cu nerespectarea obiectului de activitate.

Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii stomatologice o amendă de 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în Autorizarea sanitară de funcţionare.

De asemenea, inspectorii au interzis anesteziile generale (analgosedare) în toate cele cinci cabinete medicale din clinica stomatologică de la Piteşti, unde un copil a intrat în comă în urma unei astfel de proceduri medicale, informează Ministerul Sănătăţii.

În acest caz a fost începută şi o anchetă a poliţiştilor din Piteşti, fiind deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.