Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reprezentanţii producătorilor de medicamente au susţinut marţi, în cadrul unei dezbateri, că este nevoie de un cadrul legislativ pentru ca actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite să se facă trimestrial sau semestrial, dar şi de revizuirea modului de calcul al taxei clawback.

Opiniile au fost exprimate de reprezentanţi ai Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Directorul executiv al ARPIM, Dan Zaharescu, a subliniat că este necesară revizuirea modului de calcul al taxei clawback.

Reprezentantul APMGR, Valentina Băicuianu, a afirmat că producătorii de medicamente generice susţin compensarea medicamentelor inovative, însă dacă medicamentele generice vor avea o taxă clawback diferenţiată faţă de cele inovative.

"Noi susţinem compensarea medicamentelor inovative. Pacienţii români au nevoie de aceste medicamente, aşa cum au nevoie şi de medicamente generice şi biosimilare. Este nevoie însă ca această compensare a medicamentelor inovative care au fost aprobate prin raport de HTA (evaluarea tehnologiilor medicale) necondiţionat să nu mai fie finanţată din taxa clawback, pentru că noi, producătorii de medicamente generice, practic, cofinanţăm inovaţia. Acest lucru nu este sustenabil pe termen lung, mai ales că noi producem medicamente ieftine. Este nevoie de medicamente inovative. (...) Mai mult decât atât, este nevoie ca medicamentele generice să aibă un clawback mult mai mic şi diferenţiat faţă de inovative, cum de fapt sunt discuţiile la ora aceasta", a spus Băicuianu. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.