COD GALBEN: 04-05-2025 Intre 08:00 si 14:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Sănătăţii a dispus un control mixt de urgenţă după ce la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Arad s-au prezentat 20 copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, de la Liceul German, cu erupţii la nivelul feţei, greţuri şi vărsături.

Mai mulţi elevi de la clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic "Adam Muller Guttenbrunn" din Arad au ajuns la spital luni după-amiază şi seara, la câteva ore după ce au ajuns acasă de la cursuri, din cauza unor simptome ce ar fi fost provocate de o deratizare care s-a făcut în sălile de cursuri.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, starea de sănătate a celor 20 copii este bună, aceştia rămânând sub supraveghere, fără a necesita internare.

"Nu este normal ca după evenimentele tragice de la Timişoara o astfel de situaţie să se repete la numai două luni. Am dispus atunci să fie verificate toate firmele care efectuează operaţiuni de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie, dar se pare că la Arad nimeni nu şi-a făcut treaba. Iată cum, 20 copii au ajuns la UPU cu iritaţii faciale şi oculare, pentru că, în continuare, operaţiunile DDD se fac după ureche. Am dispus trimiterea de îndată a Corpului de Control din MS, dar şi a Inspecţiei Sanitare de Stat, pentru a stabili modul cum firmele care folosesc biocide au fost controlate. Vor fi măsuri drastice, iar cei vinovaţi care atentează la sănătatea publică vor plăti, chiar de vom fi nevoiţi să schimbăm radical legislaţia", a declarat Victor Costache, ministrul Sănătăţii, citat în comunicat.

O echipă de inspectori din cadrul DSP Arad s-a deplasat la unitatea şcolară şi a cerut de la ISU Arad autospeciala de cercetare CBRD pentru a se verifica toxicitatea aerului din sălile de curs.

O altă echipă a DSP Arad, formată din epidemiologi, s-a deplasat la spitalul judeţean pentru a verifica împreună cu personalul medical simptomatologia celor 20 copii.

De asemenea, reprezentanţi ai DSP Arad şi Poliţia caută firma care a efectuat operaţiunile DDD. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.