Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Medicii au efectuat luni, la Spitalul de Neurochirurgie "Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iaşi, o prelevare de organe de la un copil de 15 ani, din judeţul Galaţi, aflat în moarte cerebrală.

Coordonatoarea Centrului Regional de Transplant din Iaşi, Raluca Neagu, a declarat pentru AGERPRES că donatorul suferise un anevrism cerebral rupt.

"Prelevarea a fost efectuată la Spitalul de Neurochirurgie 'Prof. Dr. Nicolae Oblu' din Iaşi. La Spitalul 'Sf. Spiridon' se efectuează o intervenţie de transplant de ficat, iar la Spitalul 'Dr. C.I. Parhon', de rinichi. Un echipaj medical s-a deplasat cu elicopterul SMURD la Târgu Mureş, unde, la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant, va fi transplantat cordul. Plămânii vor fi transplantaţi la Spitalul Clinic 'Sf. Maria' din Bucureşti. Mulţumim familiei donatorului. Avem un profund respect pentru gestul făcut. Nimeni nu îşi doreşte să treacă printr-o astfel de dramă, dar gândul că alte cinci persoane vor trăi de pe urma gestului făcut este înălţător", a spus Raluca Neagu. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.