Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a reiterat că toţi participanţii la concursul de intrare în rezidenţiat care vor avea punctajul mai mare de 60% vor beneficia de un loc de rezidenţiat.

"Modificările sunt conform hotărârilor pe care le-am luat - toţi cei care vor depăşi 60% din punctaj vor beneficia de un loc de rezident ca să se instruiască în specialităţile pe care ei le vor alege", a spus secretarul de stat, duminică, la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila".

El a afirmat că este o satisfacţie pentru echipa actuală de la Ministerul Sănătăţii că a reuşit "să recupereze" această generaţie "foarte importantă" pentru medicina românească.

"Vom implementa o lărgire a spaţiilor de instruire pentru aceşti medici rezidenţi (cei care obţin peste 60% punctaj - n.r.) în alte spitale care până acum nu au beneficiat de această posibilitate, în reţele ale Ministerului Sănătăţii, în primul rând, dar şi în reţele locale - spitale clinice judeţene, ale autorităţilor locale, ale Ministerelor Transporturi, Apărare Naţională, care au spitale foarte bune, Ministerului de Interne, spitale private, astfel încât să utilizăm baza tehnologică foarte avansată a unor spitale (...)", a mai spus Moldovan.

Potrivit acestuia, trebuie mărit numărul de locuri la specialităţile care sunt deficitare, aceasta fiind o prioritate a Ministerului Sănătăţii.

Horaţiu Moldovan a precizat că Ministerul Sănătăţii va pune accent, în ceea ce priveşte rezidenţiatul, pentru anii următori, "pe raţional, pe clinic, pe aspectele de inteligenţă medicală, mai mult decât pe metodele clasice de examen". AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.