Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL Dolj, Ştefan Stoica, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova mii de pacienţi stau fără căldură în saloane, iar situaţia este critică pentru că există şi riscul izbucnirii unui incendiu din cauza suprasolicitării instalaţiei electrice prin folosirea aerotermelor şi a caloriferelor electrice.

"Am avut o discuţie cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate şi din cadrul SCJU Craiova, unde este o situaţie dezastruoasă, critică, din cauza nepăsării conducerii CJ Dolj, a preşedintelui Ion Prioteasa, care nu a binevoit să se deplaseze până acolo şi să constate că nu e căldură în acel spital. Aceste spital are numeroase secţii, secţie de pediatrie şi există afişe pe fiecare palier prin care îşi cer scuze că nu există căldură. Clădirile SCJU Craiova sunt în administrarea CJ Dolj. Şi anul trecut au fost probleme cu căldura în acest spital, iar managerul acestui spital, pus de PSD Dolj, este de mai bine de un an de zile în funcţie, la la început a fost interimar, iar la începutul acestui an a dat concurs", a spus Stoica.

Preşedintele PNL Dolj a mai afirmat că pacienţii se încălzesc cu aeroterme, cu calorifere electrice şi există un mare risc de incendiu în acest spital.

Acesta a mai afirmat că la SCJU Craiova clădirea de Cardiologie Intervenţională, realizată cu peste 5,7 milioane euro din fonduri europene şi care a fost inaugurată anul trecut, nu este nici acum funcţională, pentru că nu există personal angajat şi nu există dotările necesare. AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.