Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mai mulţi angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova au protestat, joi dimineaţa, în faţa sediului unităţii medicale, în semn de nemulţumire faţă de neacordarea voucherelor de vacanţă.

Directorul SCJU Craiova, Eugen Georgescu, a declarat, pentru AGERPRES, că unitatea medicală nu a avut fonduri până în acest moment pentru vouchere de vacanţă întrucât a decis să rezolve o serie de probleme care tergiversau de ani de zile şi care afectau viaţa pacienţilor, una dintre acestea fiind cea a computerelor tomograf, care erau tot timpul defecte şi pentru care conducerea instituţiei a găsit soluţii.

"Se pare că este un protest spontan. Încă nu a venit nimeni să-şi exprime nemulţumirea, dar bănuiesc că angajaţii sunt nemulţumiţi de faptul că nu s-au acordat voucherele de vacanţă, din cauza cheltuielilor neprevăzute care au apărut pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale pentru pacienţi. Erau probleme nerezolvate de ani de zile, despre care am vorbit la bilanţul pe care l-am prezentat de la preluarea mandatului şi echipa managerială a decis să pună capăt situaţiei 'că merge şi aşa'. Ştim că una dintre acestea era cea a tomografelor, care aproape tot timpul erau nefuncţionale. În afară de această problemă, au fost făcute multe alte achiziţii, toate în folosul pacienţilor", a precizat Eugen Georgescu.

El a adăugat că SCJU Craiova are nevoie de 3,7 milioane de lei pentru acordarea voucherelor de vacanţă, subliniind însă că nu poate prezenta un termen până la care va fi soluţionată această problemă. AGERPRES / (A - autor: Maria Mitrică, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.