Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Sănătăţii va primi de la Uniunea Europeană, în următorii trei ani, aproximativ 22 de milioane de lei de pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creşterea gradului de vaccinare în Romania, informează un comunicat de presă al instituţiei remis duminică.

"Am depus în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) şapte proiecte de interes major pentru sistemul sanitar, în acord cu Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020. Am primit aprobare pentru primul proiect prin care urmărim să creştem gradul de acoperire vaccinală în ţară", a spus ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, citată în comunicatul menţionat.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, cu banii primiţi de la Uniunea Europeană pentru implementarea primului proiect finanţat va fi elaborată Strategia Naţională de Vaccinare, inclusiv Planul de acţiuni aferent acesteia şi va fi consolidat un sistem de monitorizare a acestora.

De asemenea, va fi îmbunătăţită capacitatea instituţiilor din sistemul de sănătate pentru completarea şi accesul în timp real la informaţii privind stadiul vaccinării pentru populaţie şi stocurile disponibile. 20 de judeţe identificate ca fiind prioritare vor fi dotate cu camere frigorifice pentru păstrarea stocurilor de vaccin, cu maşini şi servicii de curierat pentru transport vaccin.

Va fi dezvoltat şi Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, prin crearea, în secţiunile de management al stocurilor de vaccin existente la direcţiile de sănătate publică, a unui modul de calcul valoric al acestor stocuri, precizează sursa citată.

În cadrul proiectului, personalul din Ministerul Sănătăţii şi din structurile cu responsabilităţi în dezvoltarea şi punerea în aplicare a politicilor şi programelor de vaccinare şi imunizare va fi instruit şi va fi derulată o campanie de informare şi conştientizare a importanţei vaccinării. AGERPRES /(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.