COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă
Directorul Spitalului de la Săpoca şi-a înaintat demisia din funcţie, după prezentarea raportului anchetei efectuate de Ministerul Sănătăţii la unitatea medicală, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
"În cursul nopţii trecute am finalizat ancheta în ceea ce priveşte acordarea actului medical şi respectarea condiţiilor pentru pacienţii internaţi aici. În această dimineaţă am prezentat concluziile raportului managerului spitalului, care şi-a înaintat demisia în această dimineaţă. De asemenea, măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le-a decis în ceea ce priveşte Spitalul Săpoca sunt legate de o plângere penală pe care noi o vom depune privitor la activitatea medicului de gardă, a asistentelor care au fost în tura de noapte atunci când s-au produs crimele", a declarat Sorina Pintea, luni, la Spitalul de la Săpoca.
Ministrul a informat, totodată, că un al cincilea pacient a murit în urma atacului de la Spitalul Săpoca.
"Din păcate, vorbim despre cinci decese, pentru că unul dintre pacienţii aflaţi la Spitalul Floreasca, pacient de 88 de ani, tarat, un pacient cu multiple comorbidităţi, a decedat în cursul nopţii trecute", a mai declarat Pintea. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |