Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe a avizat vineri studiul de fezabilitate pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va avea 849 de paturi şi va deveni un pol de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea NV, destinat pacienţilor critici şi cazurilor complexe care necesită tehnologii şi expertiză de nivel înalt.
SRU Cluj va fi construit în comuna Floreşti, judeţul Cluj, pe un teren intravilan aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii.
Valoarea investiţiei este de aproximativ 500 milioane euro şi se va realiza din fonduri externe nerambursabile de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi din alte surse constituite în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie, conform programelor de investiţii publice.
"Este un pas important pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj. Următorul pas în realizarea acestui proiect este iniţierea, de către Ministerul Sănătăţii, a unei Hotărâri de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a obiectivului de investiţii. După aprobarea acestui act normativ, Ministerul Sănătăţii poate lansa procedura de achiziţie de servicii de proiectare şi construcţie a SRU Cluj. În acelaşi timp, continuăm demersurile necesare pentru construirea Spitalelor Regionale de Urgenţă de la Iaşi şi Craiova", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, potrivit comunicatului de presă.
Potrivit MS, pentru proiectarea, supravegherea şi construcţia spitalelor regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova, Romania va beneficia de sfaturile experţilor BEI, în urma unui acord semnat cu reprezentanţii BEI la începutul lunii iulie 2019.
"Cel mai avansat proiect este SRU Iaşi, pentru care a fost realizat studiul de fezabilitate, iar prin HG nr.290/ mai 2019 au fost aprobaţi indicatorii tehnico economici. Cererea de finanţare a realizării SRU Iaşi este în curs de pregătire, astfel încât în luna septembrie urmează să fie depusă la Comisa Europeană. Pentru Spitalul Regional Cluj Napoca a fost realizat studiul de fezabilitate, a fost obţinut Acordul de Mediu şi sunt finalizaţi indicatorii tehnico-economici care vor fi aprobaţi la sfârşitul lunii august în Guvern, urmând ca în luna octombrie să fie depusă cererea de finanţare şi pentru acest spital la Comisia Europeană. De asemenea, se estimează că pentru SRU Craiova cererea de finanţare va fi depusă la Comisia Europeană în luna decembrie", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |