Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cafeaua sau ceaiul consumate cu patru ore înainte de culcare nu afectează somnul, a concluzionat un studiu citat miercuri de Press Association.

Un grup de cercetători de la Florida Atlantic University şi Harvard Medical School a monitorizat consumul de cofeină, alcool şi nicotină în rândul a 785 de voluntari şi a comparat jurnalele zilnice ale acestora legate de somn şi datele înregistrate de senzorii purtaţi la încheietura mâinii.

Aproximativ 40% dintre subiecţi au consumat cofeină în cel puţin o seară pe perioada studiului desfăşurat, în medie, pe parcursul a 6,7 nopţi.

Studiul a descoperit că, în timp ce nicotina şi alcoolul au perturbat somnul - o ţigară fumată la ore târzii privându-i de 42 de minute de somn pe cei cu insomnii - cofeina nu a avut un astfel de efect.

''Având în vedere importanţa unui somn de calitate pentru sănătatea publică, dar şi utilizarea pe scară largă a alcoolului, nicotinei şi cofeinei, relativ puţine studii au investigat în detaliu asocierea dintre consumul de substanţe în timpul serii şi parametrii somnului'', a notat în jurnalul Sleep doctor Christine Spadola de la Florida Atlantic University.

''Acest studiu reprezintă una dintre cele mai de amploare examinări longitudinale cu privire la asocierea consumului de alcool, cofeină şi nicotină în timpul serii, cu rezultate asupra somnului măsurate în mod obiectiv. Nicotina şi/sau alcoolul consumate în termen de patru ore înainte de culcare au avut ca efect o continuitate precară a somnului în comparaţie cu neutilizarea lor seara. Nu am observat o asociere între ingestia de cofeină cu patru ore înainte de culcare şi vreunul dintre parametrii somnului'', a explicat cercetătoarea.

''A fost o surpriză pentru noi'', a mai spus Spadola care a adăugat că rezultatele ''susţin importanţa recomandărilor privind somnul şi sănătatea care promovează restricţionarea nicotinei şi a alcoolului seara''.

Nicotina a fost substanţa cu cel mai semnificativ efect negativ asupra somnului, conform studiului. A fost consemnată o interacţiune semnificativă statistic între consumul de nicotină seara şi insomnie în raport cu durata somnului.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.