Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că salariile personalului medical au ajuns la un nivel decent şi că "nu mai este nevoie ca pacienţii să le completeze veniturile", iar iniţiativa de a trimite în spitale "pacienţi sub acoperire" nu este o "vânătoare de vrăjitoare", ci o acţiune menită să determine respectarea legii.

"Am spus-o foarte clar - nu este o vânătoare de vrăjitoare, nu terorizăm pe nimeni, pur şi simplu vrem să se respecte legea. Suntem sistemul public de sănătate, în care statul român investeşte: anul trecut - majorarea salarială, anul acesta - dotarea cu echipamente medicale. Nu cred că mai putem vorbi despre condiţionarea directă sau indirectă a actului medical (...) Eu sper să schimbăm mentalităţi. Salariile personalului medical au ajuns la un nivel decent, astfel încât nu mai este nevoie ca pacienţii să le completeze veniturile", a afirmat Sorina Pintea.

Aceasta a menţionat că a avut discuţii cu corpul medical înainte de a lua decizia de a trimite "pacienţi sub acoperire" în spitale şi că nu a simţit ostilitate din parte medicilor cu care s-a consultat.

"De altfel, nu am simţit ostilitate la 90% din medicii cu care am povestit şi cu care am discutat acest lucru. Vă imaginaţi că în momentul în care ministrul Sănătăţii ia o decizie adaptată strategiei anticorupţie, nu o face nediscutând cu corpul medical înainte. Deci, am avut aceste discuţii", a precizat Sorina Pintea. AGERPRES/(A - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.