

COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate
Un defibrilator performant, în valoare de aproximativ 8.000 de euro, a fost donat Sectorului de Arşi Grav din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov de către Asociaţia Sothis, iniţiativa aparţinând unui fost pacient al spitalului.
"Vreau să felicit conducerea spitalului şi pe domnul doctor Dan Grigorescu, care, prin strădaniile sale şi cu ajutorul unor sponsori generoşi, a creat Sectorul pentru Arşi Grav, cu cele două paturi incluse în programul Ministerului Sănătăţii de tratare a bolnavilor cu arsuri severe. Noi, ca autoritate publică locală care avem în sarcină administrarea spitalelor din judeţul Braşov, facem eforturi constante şi ne dorim ca actul medical să fie cât mai bine pus la punct", a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Acesta a menţionat că, din proiectele cu fonduri europene accesate de Consiliul Judeţean pentru modernizarea unităţilor sanitate, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov beneficiază de aproximativ 17 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente şi aparatură medicală a Unităţii de Primiri Urgenţe şi a Ambulatoriului.
La acestea se adaugă investiţiile realizate din fondurile alocate din bugetul judeţean, din bugetul Ministerului Sănătăţii, prin Banca Mondială - care finanţează construcţia noii Unităţi de Primiri Urgenţe, şi prin Compania Naţională de Investiţii - care realizează reabilitarea şi modernizarea Corpului B din cadrul Staţionarului Central al Spitalului Judeţean. AGERPRES / (AS - autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: www.hospbv.ro
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |