COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România negociază în prezent modalitatea în care se vor aloca banii europeni în perioada 2021-2027, iar sănătatea rămâne o prioritate în programarea acestor ani, a declarat marţi ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, subliniind că s-ar dori chiar un program operaţional Sănătate.

"În prezent, România negociază modalitatea în care se vor aloca bani europeni după 2021, în următorii şapte ani, 2021-2027. Vreau să ştiţi că sănătatea rămâne o prioritatea în programarea acestor bani. Ne-am dori chiar un program operaţional Sănătate. Negocierile sunt în derulare. Oricum, pe zona socială vom avea o alocare consistentă în continuare pentru ce înseamnă investiţii în asistenţă medicală în ambulatoriu şi pentru primiri urgenţe. Dorim mai mulţi bani europeni pentru zona de cercetare, dorim să facem în aşa fel încât spitalele, institutele de cercetare, universităţile, facultăţile de medicină să beneficieze de mai multe resurse pe zona aceasta de cercetare, care să aibă mai multă aplicabilitate şi în tratamentele oferite pacienţilor din România", a afirmat Mînzatu la Forumul Naţional al Spitalelor.

Aceasta a subliniat că, prin Programul Operaţional Capital Uman au fost finanţate peste 50 de proiecte, cu o valoare totală de 350 milioane euro, în domeniul sănătăţii.

"Prin Programul Operaţional Capital Uman am reuşit să finanţăm, să lansăm mai multe proiecte naţionale...Sunt peste 50 de proiecte, cu o valoare totală de 350 milioane euro, care vizează, în două etape, formarea medicilor şi realizarea de proceduri pentru screening şi apoi activitatea propriu zisă de screening şi diagnosticare precoce pe diverse patologii, afecţiuni care sunt în România foarte recurente, de la boli oncologice, şi avem proiecte pe zona cancerului mamar şi a cancerului de col uterin, până la bolile hepatice, tuberculoză. Sunt programe care se întâmplă şi se vor întâmpla şi în anii următori cu bani europeni," a explicat ministrul Fondurilor Europene.

 


Ea a menţionat că din fonduri europene se investesc bani în special în ceea ce înseamnă zona de îngrijire medicală în ambulatoriu şi unităţile pentru primiri urgenţă. La nivel judeţean, la 30 mai, investiţiile în unităţile de primiri urgenţe însumau 840 milioane lei (contracte de finanţare ce vizează investiţii în derulare). În ambulatoriu, sunt, în prezent, contracte de finanţare de 692 milioane lei.

"69 spirale judeţene şi orăşeneşti au primit fonduri europene şi vor primi pentru reabilitare energetică. Prin aceste finanţări şi reabilitarea aceasta energetică profundă, condiţiile materiale de cazare în numeroase spitale s-au schimbat şi se vor schimba pe măsură ce proiectele acestea evoluează. Cu bani europeni, în total vorbim de o sumă contractată până azi de vreo 800 milioane euro, în formare, screening dar şi aceste investiţii în ambulatorii, eficienţă energetica şi unităţi primiri urgenţe", a precizat Roxana Mînzatu.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Gheorghiță, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Adrian Dădârlat, Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.