Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că marţi va avea loc o primă întâlnire a noului Consiliu Ştiinţific al Agenţiei Naţionale de Transplant, astfel încât să existe criterii clare de repartizare a organelor, care vor fi publicate pe site-ul ANT.

"Eu cu domnul dr. Radu Zamfir (directorul executiv al ANT - n.r.) colaborăm foarte bine şi am discutat despre Consiliul Ştiinţific, a apărut în Monitorul Oficial ordinul de ministru cu noul Consiliu Ştiinţific, format din 17 profesionişti, 16 plus directorul ANT. Marţi la ora 10,00 vom avea prima întâlnire, astfel încât să avem criterii clare de repartizare a organelor, criterii care vor fi publicate pe site-ul ANT", a declarat joi Sorina Pintea, la Digi 24.

Întrebată de ce nu a dat publicităţii raportul privind activitatea de transplant, ea a răspuns: "Am un motiv foarte bine întemeiat. În primul rând, noi trebuie să redăm încrederea în actul donării de organe, pentru că nu putem avea transplant dacă nu avem donare de organe. Nu mi s-a părut corect să prezint nişte concluzii triste, dar pe care încercăm să le transpunem în rezolvarea problemelor. Mi se pare mai corect în acest segment să ne spălăm rufele în familie. S-au făcut paşi foarte mulţi şi foarte importanţi, inclusiv discuţii cu Eurotransplantul. (...) Donarea este cel mai important act de care trebuie să discutăm acum".

Ea a menţionat că sunt mai multe probleme legate de activitatea de transplant.

"Lucrurile scrise în acel raport au fost scrise destul de dur, pentru că asta am cerut. În primul rând, nu avem o lege a transplantului. A fost la Guvern o perioadă în consultare, acum s-a finalizat, urmează să îi dăm drumul. Am avut un Consiliu Ştiinţific care nu s-a întrunit din 2015, nu a avut cvorum. Acel Consiliu Ştiinţific trebuie să stabilească criteriile de alocare. Cum vă explicaţi, de exemplu, că în 2016 a fost marele scandal cu Institutul de Transplant din Cluj, cu profesorul Lucan şi în 2018, când am preluat conducerea MS, Lucan era încă în Consiliul Ştiinţific?", a spus Pintea. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.