Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 iun /Agerpres/ - Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, consideră că trebuie rediscutată modalitatea de finanţare a spitalelor, astfel încât unităţile medicale care îşi fac treaba să fie premiate, iar cele care nu obţin rezultate - penalizate.

"Modalitatea de finanţare (n.r. - a spitalelor) trebuie rediscutată şi a apărut această dorinţă a noastră tocmai pentru a putea premia pe cei care îşi fac treaba şi a-i penaliza pe cei care nu obţin rezultatele aşteptate. Până la urmă, ne interesează pacientul şi dacă pentru pacient obţii rezultate vei fi finanţat corespunzător, dacă nu ... Există discuţii şi există mai mulţi indicatori pe care o să îi luăm în considerare. Nu se pune problema nici a închiderii unor spitale, nici a lipsei finanţării, dar trebuie totuşi să scoatem în evidenţă pe cei care obţin rezultate puţine", a spus luni ministrul.

Potrivit acesteia, sunt în discuţie indicatorii de rezultat după care s-ar putea face evaluarea.

"Sunt nişte indicatori pe care îi discutăm, indicatori de rezultat. Există: numărul de pacienţi trataţi într-o clinică, numărul de pacienţi care sunt amelioraţi, care sunt vindecaţi în funcţie de tratamentul administrat, numărul de pacienţi cuprinşi în programele naţionale", a explicat Pintea.

Ministrul Sorina Pintea a participat luni la Forumul Industriei Farmaceutice 2019. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.