Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 11.340 de cazuri noi de cancer de plămâni au fost înregistrate în anul 2018, aproape două treimi dintre pacienţi fiind bărbaţi, potrivit Societăţii Române de Pneumonologie.

"Consumul de tutun este principala cauză a cancerului de plămâni, iar riscul variază direct proporţional cu obiceiurile legate de fumat (durata, gradul de inhalare, numărul de ţigări fumate). Expunerea la fumul de ţigară se poate realiza nu numai prin fumat activ, dar un tribut exprimat în boli şi decese poate fi plătit şi prin fumatul pasiv sau la "mâna a treia". Riscul de apariţie a acestui tip de cancer este de 10% la fumătorii pasivi iar la fumătorii activi riscul creşte, în funcţie de diverşi factori, de la 13 până la de 23 ori. Fumatul reprezintă factor de risc pentru numeroase comorbidităţi (afecţiuni pulmonare, cardiovasculare, infecţioase). Fumătorii de peste 20 de ţigări pe zi au risc de trei ori mai mare de a face infecţii respiratorii severe (pneumonii etc.) comparativ cu nefumătorii", atrage atenţia prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit specialiştilor, expunerea fătului la fumul de ţigară, fie că mama fumează, fie că stă într-un loc în care se fumează, duce la o subdezvoltare a plămânilor şi la o funcţionare deficitară a acestora.

Totodată, expunerea copiilor de vârste mici la fumatul pasiv determină predispoziţia acestora de a dezvolta astm, pneumonii şi bronşite, precum şi infecţii respiratorii mai frecvente.

Statisticile arată că, la nivel global, 165.000 de copii mor înainte de a împlini vârsta de 5 ani din cauza infecţiilor respiratorii cauzate de expunerea la fumul de ţigară.

Potrivit unui studiu realizat de Societatea Română de Pneumologie în rândul studenţilor la medicină din Bucureşti din anul patru - 65,22% dintre respondenţi au afirmat că preferă tutunul, 36% ţigară electronică şi 3,48% tutun încălzit.

"Studiul ne-a arătat că introducerea unui nou dispozitiv, a unor noi oferte de tutun sau nicotină atrage întotdeauna consumatorul tânăr, iar simplitatea dispozitivului pare să primeze. Socializarea reprezintă principalul motiv al fumatului în cazul tinerilor şi le poate dicta alegerea. Accesul la informaţii este mai mare şi le influenţează alegerea", avertizează, la rândul său, dr. Ioana Muntean, de la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta". AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.