Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Directorul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat pentru AGERPRES că fata care a fost adusă în cursul dimineţii din Vaslui la unitatea medicală a decedat.

"A fost unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-am întâlnit în ultimii ani. Din nefericire, în urmă cu o oră, s-a pierdut, din cauza unei infecţii foarte grave, devastatoare, cu şoc septic şi disfuncţie multiplă de organ, care nu a putut fi stăpânită prin antibioterapia pe care i-am administrat-o şi tot ce a însemnat suport de terapie intensivă", a afirmat Carmen Dorobăţ.

Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a fost trimisă marţi în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, fiind suspectă de meningită meningococică.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fata, care provenea dintr-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, fusese dusă la spital în cursul zilei de luni, fiind internată cu suspiciune de colică renală. În urma analizelor, s-a evidenţiat o infecţie, adolescenta a primit tratament, dar peste noapte starea sa s-a agravat. Fata a fost trimisă la Iaşi, intubată, cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă care s-a defectat pe drum, ea fiind preluată de o autospecială din Iaşi. AGERPRES/(AS - autor: Dana Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.