Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni, la Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), că există foarte multe astfel de localităţi din ţară care ar trebui să facă demersuri pentru înfiinţarea centrelor de permanenţă.
 


"În ceea ce priveşte sănătatea, sunt convinsă că problemele comunelor sunt legate îndeosebi de medicina de familie şi centrele de permanenţă. Anul trecut a fost un an important în ceea ce priveşte funcţionarea centrelor de permanenţă. Pe lângă faptul că a avut loc o majorare a tarifului pentru medici şi asistente medicale, am început şi evaluarea acestor centre. Spre surprinderea mea, sunt foarte multe zone din ţară, comune, care ar trebui să facă demersuri pentru înfiinţarea acest centre", a precizat ea.

Pintea a vorbit şi despre acţiunile Guvernului pentru asigurarea personalului şi a dotărilor necesare cabinetelor de medicină de familie.

"În ceea ce priveşte medicina de familie, Guvernul a făcut ceea ce trebuia să facă pentru a asigura numărul de medici de familie necesar comunelor. S-a suplimentat numărul de locuri la rezidenţiat anul trecut cu peste 500. În ceea ce priveşte dotarea cabinetelor, Ministerul de Finanţe are o schemă de minimis care va ajuta medicii de familie pentru a putea avea un nivel de dotare performant", a spus ministrul. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu,
imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Gabriela Badea, Anda Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.