COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate
O bătrână în vârstă de 85 de ani, din municipiul Focşani, găsită de familie într-o stare de hipotermie severă, cu o temperatură a corpului de 26,5 grade C, şi considerată moartă, şi-a revenit miraculos chiar în timp ce familia se pregătea să cheme preotul pentru cele creştineşti, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea.
"Cei din familie au găsit-o ieri dimineaţă (miercuri - n.red.) în stare de inconştienţă. Au crezut că a murit, au băgat-o în casă şi au făcut focul, după care au decis să cheme preotul. După o perioadă de timp, în cursul după-amiezii, femeia a deschis ochii şi, în aceste condiţii, membrii familiei au realizat că bătrâna nu este moartă şi au chemat ambulanţa. Echipa medicală care a ajuns la faţa locului a găsit femeia într-o stare de hipotermie severă. Este posibil ca aceasta să fi suferit un accident vascular cerebral, motiv pentru care a căzut şi nu a mai reuşit să facă focul pentru a se încălzi", a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Marinela Preda.
În prezent, femeia se află internată la Secţia de Terapie Intensivă, în stare gravă. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă "SF. Pantelimon" din Focşani, femeia a ajuns la Urgenţă cu "hipotermie severă, temperatura 26,5 grade C, alzheimer, bradicardie". AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Diana Dumitru, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |