COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Romulus Timar, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că în zona de Nord-Est există una dintre cele mai mari incidenţe ale diabetului la nivel naţional.
Aflat la Iaşi, unde, în perioada 10 - 14 noiembrie, se desfăşoară a XI-a ediţie a Campaniei naţionale "Controlează-ţi diabetul", Romulus Timar a precizat că în regiunea de Nord-Est prevalenţa diabetului este cu 6,7% mai mare decât media naţională.
"Potrivit unui studiu epidemiologic PREDATOR, în judeţele Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vaslui 12,38% din populaţia adultă, de 20 - 79 de ani, suferă de diabet zaharat. Situaţii asemănătoare mai sunt doar în Muntenia - 13,39%, respectiv în zona Bucureşti - Ilfov unde incidenţa este de 12,79%. Din păcate, nu toţi cei care suferă de diabet ştiu că sunt bolnavi. Doar una din două persoane este diagnosticată cu diabet, ceea ce poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii lor. Asta pentru că, în lipsa unei îngrijiri atente, cu monitorizare permanentă a valorilor glicemice, diabetul cauzează complicaţii grave, care afectează întregul organism. Mă refer la aparatul cardiovascular, la rinichi, nervii periferici, şi se poate ajunge chiar şi la orbire", a precizat Timar.
"Când am pornit acest studiu ne aşteptam ca în Ardeal şi în Banat să fie cele mai mari procente, probabil de vină fiind mitul că acolo se consumă multă "slană", grăsimile animale fiind unul dintre factorii de risc pentru diabetul zaharat. Surpriza a fost teribilă. Sudul ţării şi Moldova. Nu ştim care este cauza. E greu de stabilit cauza - efect", a spus, la rândul său, Maria Moţa, iniţiatorul ştiinţific al Campaniei naţionale "Controlează-ţi diabetul".
Prof. univ. dr. Mariana Graur, membră în comitetul de organizare al campaniei, a menţionat că a fost derulat un studiu în comuna Deleni, comuna cu cea mai stabilă şi mai mare populaţie din judeţul Iaşi, rezultatele fiind îngrijorătoare.
"Am constatat că nu este adevărat când se spune "se mănâncă foarte bine la ţară". Se mănâncă foarte prost, hipercaloric, iar din punct de vedere nutriţional se mănâncă mult mai rău decât în altă parte", a precizat ea.
În acest context, în perioada 10 - 14 octombrie la Iaşi se desfăşoară o serie de evenimente reunite în cadrul celei de a XI-a ediţii a Campaniei naţionale "Controlează-ţi diabetul". Sunt incluse manifestări dedicate atât publicului larg, persoanelor cu diabet, dar şi medicilor.
Astfel, sâmbătă şi duminică, ieşenii îşi pot măsura gratuit glicemia şi hemoglobina, iar pentru specialişti sunt organizate simpozioane ştiinţifice.
Tot în contextul acestei manifestări, miercuri seara, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" va fi iluminat în albastru, culoarea simbol a luptei împotriva diabetului.
Conform statisticilor, la nivel mondial 1,6 milioane de persoane au murit din cauza diabetului în 2016, comparativ cu 1,7 milioane de oameni care au murit din cauza cancerului bronhopulmonar, principala cauză de deces prin cancer. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |