Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 100 de biologi, biochimişti şi chimişti pichetează vineri sediul Ministerului Sănătăţii, principala nemulţumire fiind legată de coeficientul din grila de salarizare.

"Veniturile nete pe luna martie sunt mai mici decât luna februarie. 397 de lei am pierdut", a afirmat unul dintre protestatari - biolog medical principal la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin.

"Am pierdut 600 de lei. Nu putem fi asimilaţi profesorilor aşa cum un economist care lucrează oriunde nu poate fi asimilat unui ministru care are aceeaşi facultate", a afirmat o protestatară, care este chimist principal la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi.

Preşedintele Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România, Constanţa Popa, a precizat că protestatarii cer un spor maxim pentru toţi cei care lucrează în laboratoarele de analize medicale.

"Vineri, doamna ministru a spus că se va căuta ca niciun angajat din Sănătate să nu aibă salariul diminuat faţă de lunile anterioare prin acordarea diferenţiată a sporurilor. Numai că sporurile în mod normal ar trebui să fie acordate echitabil şi egal la aceleaşi condiţii de muncă, pe aceeaşi pregătire şi acelaşi grad profesional - sporuri egale. Noi cerem un spor maxim pentru noi toţi care lucrăm în laboratoarele de analize medicale, pentru că toţi lucrăm în aceleaşi condiţii. Aceasta tot nu ne rezolvă problema de fond, adică vrem creşterea coeficienţilor de salarizare. Am pregătit o petiţie pe care o punem la Registratura MS, în care arătăm clar - un biolog chimist, biochimist principal în anul 2010 avea coeficient de salarizare 3,70 şi în anul 2018 acelaşi biolog chimist, biochimist principal cu acelaşi loc de muncă, aceleaşi responsabilităţi, aceleaşi studii are 2,30. Trebuie să ni se dea un răspuns de ce este aşa", a arătat Constanţa Popa.

Ea a dat ca exemplu salariul net pe luna martie al unui coleg, care a fost de 3.462 de lei faţă de cel al unui medic, "care are responsabilităţi similare cu ale chimistului principal" şi care a avut salariul net de 11.212 lei.

"Problema noastră de fond este că avem o salarizare inechitabilă faţă de colegii noştri de laborator medici care au responsabilităţi similiare cu ale noastre şi au salariile aproape triple. Deci la muncă egală există o salarizare foarte diferită. Avem un fluturaş şi pot să vă citesc. Un chimist principal care are netul 3.462 lei, asistentul medical pe care îl coordonează are 3.402 lei, iar medicul care are responsabilităţi similare cu ale chimistului principal are 11.212 lei net", a spus Popa.

La pichetare a fost prezent şi preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer Cezar Irimia. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.