Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) solicită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Ministerului Sănătăţii ca, în cadrul noului contract cost-volum-rezultat, să ia în considerare accesul la tratamentul fără interferon pentru toţi pacienţii care suferă de hepatita C, indiferent de stadiul în care se află.
"Deşi preşedintele CNAS a declarat public că au fost iniţiate demersurile pentru negocierile noului contract cost-volum-rezultat, până la acest moment autorităţile nu au informat în niciun fel pacienţii despre forma şi modul în care se va desfăşura acest nou contract. Atragem atenţia cu privire la riscul păstrării actualelor prevederi, situaţie în care pacienţii nu au acces la toate terapiile inovatoare din piaţă. Considerăm că această problemă poate fi reglată prin implementarea unui sistem în care să existe mai mulţi câştigători'', a declarat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO, potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES.
Reprezentanţii APAH-RO spun că o întârziere a procedurilor privind implementarea noului contract cost-volum-rezultat este inevitabilă în acest moment, ceea ce va duce automat la întreruperea tratamentului pentru pacienţii cu hepatita C.
"Sperăm ca autorităţile competente să trateze cu toată seriozitatea propunerea APAH-RO, făcută în repetate rânduri, în ceea ce priveşte încheierea contractelor pe perioade mai lungi (mai mult de un an) pentru a exista predictibilitate", se precizează în comunicat.
În luna septembrie a anului trecut a existat în cadrul CNAS iniţiativa de modificare a reglementărilor privind contractele cost-volum-rezultat (proiectul de ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr 3/1/2015 privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere şi monitorizare a modului de implementare şi derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat). Au trecut aproape cinci luni de la dezbaterea organizată de către CNAS, iar rezultatele, respectiv intenţiile autorităţilor cu privire la viitorul contract-cost-volum-rezultat, nu sunt publice, se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele APAH-RO. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.