COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 nov /Agerpres/ - În România, în primul semestru al acestui an, au fost depistate 478 de cazuri noi de infectări cu HIV/SIDA, iar 121 de persoane infectate au decedat în 2017, potrivit datelor prezentate miercuri de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu.

"În primul semestru din anul 2017 în România au fost 478 de cazuri noi, iar în perioada de la începutul acestui an până la sfârşitul lunii septembrie s-au înregistrat 121 de decese. Este o situaţie de care trebuie să ţinem cont şi de care Ministerul Sănătăţii ţine cont", a afirmat Cristian Grasu, la o dezbatere prilejuită de Ziua Mondială a SIDA, marcată în fiecare an pe 1 decembrie.

El a adăugat că, în ceea ce priveşte indicatorii înregistraţi în cadrul Programului naţional de luptă HIV/SIDA, costurile medii pe bolnav tratat, pe an, se situează la circa 26.614 lei, iar numărul pacienţilor care au beneficiat de tratament post-expunere a fost de 680, ceea ce a presupus o corectare a bugetului.

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase, Adrian Streinu Cercel, a arătat că România este singura ţară europeană în care se fac rapoarte de mai multe ori pe an, în urma programelor de screening la nivel naţional.

"Sunt 18 sisteme de verificare de screening la nivel naţional, an de an, zi de zi. La cifra de 20 de milioane de locuitori pe care o are înregistrată România, vedeţi cam care este procentul: HIV - 0,07%, incidenţă anuală 0,002%. Ăsta este rezultatul programului naţional de luptă anti-SIDA. B-ul (hepatita B - n.r.), odată cu introducerea vaccinării în 1996, a ajuns de la 13 undeva la 5%, practic avem o prăbuşire de 21 de ori a acestei incidenţe numai datorită introducerii vaccinării la nou-născut. Iar virusul hepatitei C este cu o rată relativ mică, de 1,9% spre 2 - 3%", a declarat Adrian Streinu Cercel.

Potrivit datelor prezentate la dezbatere, printre metodele cele mai răspândite de transmitere HIV se numără relaţiile sexuale între femei şi bărbaţi (64%), între bărbaţi şi bărbaţi (20%) şi consumarea drogurilor pe cale intravenoasă (13%).

Dintre cele 14.831 de persoane cu HIV/SIDA care trăiesc în România, 76% sunt bărbaţi şi 24% femei.

Federaţia UNOPA, în parteneriat cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", Centrul Român HIV/SIDA şi Academia Europeană de HIV/SIDA au organizat, miercuri, dezbaterea "Programul de tratament HIV în România - prezent şi perspective", în contextul Zilei Mondiale SIDA, care se marchează în fiecare an, la nivel mondial, în data de 1 decembrie. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.