Florian Bodog afirmă că 6 molecule noi au fost introduse în acest an pentru tratarea diabetului

 •  Sănătate
486 afişări

Șase molecule noi au fost introduse în acest an pentru tratarea diabetului, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog, marți, în cadrul conferinței-dezbatere "Femeia, în contextul diabetului zaharat... Povești de viață", organizată de Federația Asociațiilor Diabeticilor din România.

ab192e29-7cd7-4ed7-8700-0703b5242019

"Programul Național de Diabet al CNAS consumă 960 de milioane de lei pe an în tratamentul a aproape 800.000 de pacienți. Ce am făcut în mandatul meu în ceea ce privește depistarea diabetului și în ceea ce privește tratamentul diabetului: așa cum știți, în programul de guvernare am avut prevăzut faptul că introducem molecule noi pentru a crește accesibilitatea pacienților și avem molecule noi introduse pentru diabet. Dacă nu mă înșel, în număr de șase introduse toate în acest an. Aceste molecule nu au fost introduse în anii anteriori", a spus ministrul.

El a afirmat că MS accesează fonduri europene, în valoare de zece milioane de euro, pentru depistarea precoce a diabetului, dar și pentru depistarea persoanelor cu risc, gravide și copii.

"Dorim să operaționalizăm registrele de diabet care funcționează, să spunem, sporadic și neorganizat la nivelul României, funcționează doar la nivel local, motiv pentru care accesăm un grant european de 300.000 de euro pentru a avea un registru de diabet consolidat. Pe de altă parte, în acest an am crescut numărul de locuri la specialitatea diabet la rezidențiat pentru a aduce specialiști în domeniu. De asemenea, în afară de depistarea precoce, suntem preocupați de prevenție. (...) În noua lege a sănătății, împreună cu colegii din Comisiile de sănătate, lucrăm și la un capitol de prevenție care să permită finanțarea prevenției", a mai susținut ministrul Bodog.

AGERPRES/(A — autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sănătate

Cele mai citite din Sănătate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe