Premieră în domeniul chirurgiei cardiovasculare la Spitalul Universitar

 •  Sănătate
4424 afişări

Primele intervenții complexe de înlocuire percutană a valvei aortice au fost realizate marți la Spitalul Universitar de Urgență București, informează un comunicat de presă al unității medicale.

833c22f7-dc51-43c0-943b-a58e54a9e634

Aceste intervenții sunt indicate la pacienții cu îngustarea severă a valvei aortice (stenoză aortică), adică a "supapei" care reglează curgerea sângelui din inimă spre aortă.

"Până ieri, înlocuirea valvei aortice îngustate în spitalul nostru se putea face doar prin chirurgie pe cord deschis. Intervenția percutană se face introducând o valvă biologică în locul celei îngustate prin intermediul unui tub înserat în artera principală de la baza membrului inferior. Ca atare, intervenția este mult mai puțin traumatizantă pentru pacient, cu o durată mult mai scurtă decât intervenția chirurgicală și cu o recuperare mult mai rapidă", afirmă sursa citată.

Primele intervenții de acest fel s-au efectuat deja la doi pacienți care fuseseră considerați cu risc mare de a avea o intervenție "standard" de tip chirurgie pe cord deschis.

Intervențiile s-au efectuat de către o echipă multidisciplinară condusă de către profesor dr. Dragoș Vinereanu, care a inclus cardiologi, intervenționiști, anesteziști, chirurgi cardiovasculari, eco-cardiografiști.

Echipa a beneficiat de suportul unui reputat medic din Germania, prof. Markus Lins.

"Fondurile necesare efectuării acestor intervenții sunt furnizate de către Programul Național de Tratament al Bolilor cardiovasculare al CNAS", a declarat managerul SUUB, dr. Adriana Nica, potrivit comunicatului de presă.

AGERPRES/(AS — autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Daniela Juncu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sănătate

Cele mai citite din Sănătate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe