Iași: Mobilizare pe rețelele de socializare pentru donare de sânge

 •  Sănătate
994 afişări

Reprezentanții Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași (SVAIS) și cei ai municipalității fac un apel pe rețelele de socializare pentru a-i determina pe cetățeni să vină pe 14 august la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină pentru a dona sânge.

6369e20f-9b27-4250-89fb-cc494c84c861

În prezent, centrul se confruntă cu o lipsă acută de sânge.

"Pe data de 14 august 2017, de la ora 7,00 dimineața, vă invităm la sediul CRTS Iași pentru a dona sânge. Am ales această dată deoarece este zi liberă și ne putem mobiliza mai ușor și mai bine. Haideți să salvăm cât mai multe vieți posibil", se menționează în anunțul SVAIS postat pe rețelele de socializare.

Tot la rețelele de socializare apelează tot mai des rudele celor aflați în suferință, în speranța că le va răspunde cineva și va decide să doneze sânge.

Potrivit Laviniei Scripcariu, directorul CRTS Iași, în prezent se înregistrează o situație dificilă, care se repetă anual în perioada concediilor, de la jumătatea lunii iulie până la mijlocul lui septembrie.

Media zilnică a donatorilor ar trebui să fie de 100. În prezent, numărul celor care ajung să doneze e mai puțin de jumătate din necesar.

"Avem nevoie pe toate grupele de sânge, mai puțin grupa B cu Rh pozitiv care este singura grupă prezentă în centru, cu care am putea face față oricărei solicitări. În rest, avem nevoie de sânge de la grupa 0, A, AB și cu Rh pozitiv și cu Rh negativ. De la grupa B avem nevoie numai cu Rh negativ", a precizat Scripcariu.

Conducerea CRTS Iași a anunțat că va funcționa cu program normal pe 14 august, zi liberă pentru bugetari.

AGERPRES/(A, AS — autor: Daniela Malache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sănătate

Cele mai citite din Sănătate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe