Iași: SMURD Podu Iloaiei și-a reluat activitatea, însă pe o perioadă nedefinită

 •  Sănătate
332 afişări

Activitatea paramedicilor SMURD din orașul Podu Iloaiei a fost reluată luni, la trei luni de la sistare, dar aceștia riscă iar să nu mai ajungă la solicitări pentru că Primăria nu are bani să-i plătească decât pentru următoarele două luni.

f2399b49-c11a-4e28-bcee-038bf5dac5f1

După trei luni, cei 12 membri ai echipajului SMURD de la Podu Iloaiei susțin că își pot relua activitatea, după ce autospeciala cu ajutorul căreia interveneau la solicitări a fost reparată prin bunăvoința celor de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași și a Fundației SMURD.

"De astăzi începem activitatea SMURD. Am fost încrezător că se va redeschide, au fost niște probleme cu banii. Marea problemă a mașinii a fost cu fondurile pentru reparații, s-au găsit fonduri, s-a reparat mai greu, dar s-a reparat", a declarat Mihai Codru, unul dintre membrii echipajului SMURD Podu Iloaiei.

În cele trei luni cât mașina SMURD Podu Iloaiei a fost defectă, întreg echipajul, format din 12 membri, s-a aflat în șomaj tehnic. Cu toate acestea, niciunul din membrii echipajului nu a ezitat să ia rucsacul în spate și să fugă pe jos pentru a salva vieți atunci când a fost nevoie de el.

Deși autospeciala a fost reparată, echipajul paramedicilor SMURD Podu Iloaiei riscă iar să nu mai poată interveni la solicitări, întrucât Primăria nu are fondurile necesare pentru a acoperi cheltuielile.

"Ne-am întâlnit într-o ședință de urgență la Primărie, unde am fost informați că de astăzi ne începem activitatea. Pe ce perioadă, nu știu nici ei sigur. Au luat bani din altă parte, de la salubritate, chiar și de la consilieri, pentru a mai putea funcționa chiar și până la sfârșitul lunii august. Am vorbit cu domnul primar și eventual o să facem voluntariat, dacă se rămâne iar fără bani. Pentru că sunt aici în zonă localități în care nu e nici măcar medic de familie la sfârșit de săptămână. Noi putem ajunge în maximum 10 minute", a declarat Marian Codru.

În 2008, în județul Iași a fost încheiate protocoale cu șase primării privind înființarea unor substații SMURD. În prezent, în județul Iași au mai rămas patru substații SMURD, toate fiind în subordinea ISU — SMURD. Conform protocolului, salariile echipajelor trebuiau plătite de consiliile locale ale comunelor pe raza cărora acestea interveneau, însă doar paramedicii de la SMURD Podu Iloaiei sunt angajați ai primăriei din localitate.

AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niță)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sănătate

Cele mai citite din Sănătate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe