Goșa (Centrul de Transfuzie Sanguină București): Nu am reușit să creștem numărul donatorilor așa cum am fi dorit

 •  Sănătate
557 afişări

Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, Doina Goșa, a făcut un apel miercuri la locuitorii Capitalei să doneze sânge.

45bd2524-0097-49f9-a5a8-1cce95793bf4

"Situația donatorilor este aceeași, nu am reușit să creștem numărul donatorilor de sânge așa cum ne-am fi dorit, să ajungem la media europeană, care este de 6%, dar noi sperăm ca, încet-încet, să-i facem pe oameni să vină să doneze sânge prin campaniile de promovare pe care le avem, pentru că este foarte mare nevoie de sânge. În special, bucureștenilor aș vrea să le adresez acest mesaj pentru că în București sunt 60 de spitale care solicită sânge de la noi. Practic, cererea de sânge este foarte mare", a spus Doina Goșa, care a fost prezentă în Piața Universității, unde are loc o campanie de donare, cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge.

"Facem față cererii spitalelor cu ajutorul centrelor de transfuzii din jurul Bucureștiului, care ne sprijină de câte ori avem nevoie. Cei mai mari consumatori de sânge sunt la Institutul Clinic Fundeni, acolo este transplantul de ficat, este transplantul medular, tot la Fundeni este și oncologia, pentru că niciun tratament de cancer nu se face fără suport transfuzional, și după aceea spitalele de urgență, mai avem și trei spitale mari de copii unde vin cu copii din toată țara", a explicat Goșa.

Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București a subliniat că este foarte simplu să devii donator, toate persoanele sănătoase care doresc acest lucru trebuie se prezinte la un centru de transfuzii cu un act de identitate.

Cei care donează sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, greutate peste 50 de kg, puls regulat, 60-100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele șase luni o intervenție chirurgicală, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală. De asemenea, donatorii trebuie să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării și să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni cum ar fi: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

"În zilele libere nu primim nicio pungă de sânge, însă spitalele au aceeași cerere pentru că pacienții nu au vacanță.
Eu consider că oamenii ar trebui să fie motivați în primul rând de grija că ei pot să ajute la nevoie un om și să o facă. Ce poate să fie mai frumos decât tu, ca om, să salvezi un alt om. Nu este mai gravă în țară situația, pentru că în țară și cererea este mai mică, întrucât toate cazurile grave, accidentele majore care se întâmplă pe șosele sunt aduse în centrele universitare sau în București", a completat Doina Goșa.

Ea a transmis și un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge. "Obiectivul acestei zile este de a crește gradul de conștientizare asupra importanței donării de sânge, dar, mai ales, de-ai sărbători pe cei care donează sânge în mod voluntar, fără vreo recompensă, în afară de aceea că au ajutat la salvarea a milioane de vieți. Este modul nostru unic de a reaminti lumii despre cei care aleg să doneze sânge pentru a ajuta bolnavii să supraviețuiască", a spus Goșa.

Campania cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge a început, miercuri dimineață, în Piața Universității, unde voluntarii sunt așteptați la Centrul Mobil de Donare de Sânge până la ora 14,00.

Zeci de voluntari au venit miercuri în Piața Universității. La ora 11,00, mai multe persoane au format o picătură de sânge, ținând în mâini cartoane roșii, și au intonat "Imnul vieții".

Tot în Piața Universității a avut loc și o simulare de acordare a primului ajutor în cazul unui cutremur puternic.

AGERPRES/(AS — autor: Carmen Velicu, editor: Claudia Stănescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sănătate

Cele mai citite din Sănătate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe